Medicii britanici si belgieni au realizat un nou test medical care ajuta la identificarea eficienta a tipului de cancer ovarian de care sufera fiecare pacienta si permite evitarea interventiilor chirurgicale inutile.

Testul, realizat de specialisti belgieni si britanici, de la Universitatea din Leuven si Imperial College din Londra, permite diagnosticarea corecta a chisturilor benigne si a tumorilor canceroase, dar si a stadiului si nivelului de agresivitate al celor din urma.

Noua metoda de diagnosticare foloseste o combinatie de informatii medicale despre paciente, teste de sange si ecografii pentru a prezice caracterul tumorii (benign sau malign, n.r.), tipul si stadiul cancerului. Cercetatorii au folosit date despre 3.506 paciente din zece tari europene, colectate intre 1999 si 2007, pentru dezvoltarea metodei de diagnosticare, pe care au testat-o apoi pe 2.403 paciente, intre anii 2009 si 2012.

Rezultatele cercetarii au fost publicate in British Medical Journal.

Cancerul ovarian poate fi dificil de diagnosticat in stadiile incipiente, pentru ca simptome precum balonarea si durerile abdominale pot fi puse pe seama altor afectiuni des intalnite. Cancerul ovarian este cea mai agresiva forma a cancerului ginecologic, doar 40% dintre paciente fiind inca in viata la cinci ani dupa debutul bolii, potrivit articolului publicat de cercetatori.

Un factor cheie privind supravietuirea in cazul acestei maladii este diagnosticarea cat mai rapida. In prezent, nu exista nicio procedura de testare preventiva, astfel ca femeile trebuie sa se bazeze doar pe vizitele la medic si diagnosticarea corecta si la timp.

Potrivit expertilor, un alt factor important privind rata de supravietuire este efectuarea interventiei chirurgicale, atunci cand este cazul, de catre un medic specializat si nu unul generalist. Multe paciente sunt in prezent operate de medici de chirurgie generala, posibil din cauza ca adevarata natura a problemei de sanatate este descoperita abia in timpul operatiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.