Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a amenintat duminica pe palestinieni cu represalii, dupa ce acestia au decis sa ceara aderarea la 15 conventii si tratate internationale.

"Vom raspunde cu masuri unilaterale tuturor masurilor unilaterale pe care ei (palestinienii) le intreprind", a declarat Netanyahu in deschiderea sedintei saptamanale a Guvernului.

Aceste demersuri palestiniene, lansate ca raspuns la refuzul israelian de a elibera un ultim lot de detinuti, prevazut in cadrul relansarii negocierilor de pace, "nu vor face altceva decat sa indeparteze un acord de pace", a acuzat el.

Netanyahu a facut aceste declaratii inaintea unei intalniri tripartite programate intre negociatori israelieni, palestinieni si emisarul american Martin Indyk, intr-o incercare de a salva in ultimul moment negocierile de pace relansate in iulie sub egida Statelor Unite.

Secretarul de Stat John Kerry, care nu si-a menajat eforturile menite sa conduca la avansarea acestor negocieri, a subliniat vineri ca exista "limite pentru timpul si efortul" pe care Washingtonul le poate consacra acestui dosar, dupa ce a incercat sa convinga cele doua parti sa-si depaseasca divergentele, scrie MEDIAFAX.

Insa presedintele palestinian Mahmoud Abbas a respins indemnurile lui Kerry de a renunta la demersurile de aderare la tratate internationale, posibile dupa ce Palestina a obtinut statutul de stat observator la ONU, la sfarsitul lui 2012.

Netanyahu a ignorat indemnurile la calm, cerand serviciilor sale sa propuna o serie de masuri cu caracter punitiv vizandu-i pe palestinieni.

"Palestinienii au mult de pierdut de pe urma unui demers unilateral. Vor obtine un stat numai prin negocieri directe (cu Israelul) si nu prin declaratii goale si nici prin decizii unilaterale", a subliniat el.

"Suntem pregatiti sa continuam negocierile, dar nu cu orice pret", a adaugat premierul israelian.

Perioada de noua luni, prevazuta initial pentru negocieri, se incheie pe 29 aprilie. Israelienii apreciaza ca demersurile lui Abbas sunt o incalcare clara a angajamentelor pe care palestinienii si le-au asumat la relansarea negocierilor, si anume de a suspenda timp de noua luni orice demers de aderare la organizatii internationale, inclusiv la instante judiciare susceptibile sa judece Israelul.

Citeste si:
Israelul a primit vaccinul anti-Covid. Premierul Netanyahu se va...
Israelul a primit dozele cu...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.