Labradorul a fost desemnat cainele preferat al americanilor pentru al 23-lea an consecutiv, in timp ce buldogul francez cunoaste o ascensiune spectaculoasa in topul simpatiei de care se bucura aceasta rasa in Statele Unite ale Americii, a anuntat, vineri, American Kennel Club.

Labradorul se bucura astfel de cea mai longeviva "domnie" in acest top anual alcatuit de American Kennel Club (AKC), care intocmeste o lista cu cele mai populare rase, pe baza numarului de inregistrari si certificate canine emise pe intregul teritoriu american in decurs de un an.

Ciobanescul german a ocupat locul al doilea, urmat de golden retriever si beagle. Printre ascensiunile spectaculoase din top se remarca acelea reusite de rasa Doberman, care a depasit alte 20 de rase si a urcat pe locul al 12-lea, si de Dogul german, care a urcat 11 pozitii si a ajuns pe locul al 16-lea.

Demonstrandu-si popularitatea tot mai mare de care se bucura in randul americanilor, rasele de talie mare au dominat acest top anual.

"Numarul posesorilor de rase mari - un fel de indicator economic - a crescut in ultimii cinci ani", a spus Lisa Peterson, purtatoare de cuvant a AKC, scrie MEDIAFAX.

"Pe masura ce economia s-a ameliorat, oamenii au revenit catre cainii de talie mare, care costa mai mult pentru a fi hraniti si ingrijiti decat exemplarele din rase cu talie mica, a caror popularitate a crescut in 2007 si in 2008", in timpul crizei financiare, a adaugat ea.

Buldogul englez este cea mai populara rasa canina din New York, in timp ce buldogul francez a urcat pe pozitia a 11-a in topul national american - cea mai inalta pozitie pe care a ocupat-o vreodata.

"Reprezinta un salt foarte mare. Nu am mai vazut asa ceva la nicio rasa", a spus Lisa Peterson.

Aceasta rasa a cunoscut o crestere de 323 % in privinta numarului total de inregistrari la nivel national fata de anul 2003, potrivit AKC.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.