Potrivit Vaticanului, 6.623.900 de credinciosi au fost prezenti la audientele generale, liturgiile si la rugaciunea Angelus de duminica dupa alegerea ca papa a lui Jorge Mario Bergoglio pe 13 martie, potrivit unor "date aproximative" furnizate presei.
Numai la audientele generale saptamanale, care se tin in mod traditional miercuri, Casa Pontificala a inregistrat peste un milion si jumatate de participanti, cu o medie de 51.500 de persoane. In ceea ce priveste rugaciunea Angelus, sustinuta duminica si cu ocazia sarbatorilor religioase importante, aceasta a adunat peste 2,7 milioane de persoane.
Astfel, Sala Paul al VI-lea de la Vatican, prevazuta in acest scop, nu a fost folosita niciodata in decursul a zece luni, avand o capacitate prea mica pentru atat de multi credinciosi, scrie MEDIAFAX.
Spre comparatie, in primele 15 luni ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea (1978-2005), media credinciosilor prezenti a fost de 33.000 pe audienta.
La inceputul pontificatului lui Benedict al XVI-lea (2005-2013), din aprilie pana in decembrie 2005, 810.000 de credinciosi au fost prezenti la 32 de audiente generale de miercuri (in medie 25.300).
Aceste date nu tin cont de cele cateva vizite efectuate de Papa Francisc in dioceza Romei, pe Insula Lampedusa, la Cagliari (Sardinia) si Assisi, nici de Zilele Mondiale ale Tineretului, care au avut loc in iulie 2013, la Rio de Janeiro (Brazilia), a precizat Vaticanul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
65.000 de brazi de Crăciun primesc o nouă viață în campania de colectare a...
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: ”in the world of startups, time is the most precious resource”
Sursa: start-up.ro
-
Ce deosebește narcisismul de mândrie? Cum ne dăm seama când e benefic?
Sursa: garbo.ro
-
Avon continuă expansiunea și va deschide încă un magazin de tip insulă în țară
Sursa: retail.ro
-
GALERIE FOTO: Restaurantul „de fiță” din Paris în care să-ți impresionezi...
Sursa: wall-street.ro
-
Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week intră oficial în calendarul global al modei
Sursa: kudika.ro