International4 Iunie 2013

Lectura de 3 minute

Comisia Europeana continua sa sprijine aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, se arata in cel de-al treilea raport cu privire la "bilantul de sanatate" al acestui spatiu de libera circulatie, adoptat luni de CE.

"In urma concluziilor Consiliului din iunie 2011, potrivit carora atat Bulgaria, cat si Romania indeplinesc criteriile necesare pentru a aplica integral aquis-ul Schengen, au fost implementate masuri care le vor facilita aderarea. Totusi, Consiliul nu a putut decide eliminarea controalelor la granitele interne pentru aceste state. Comisia continua sa sprijine aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen, precum si eforturile presedintiei in aceasta directie", se arata in raport.

Acest raport acopera perioada cuprinsa intre 1 noiembrie 2012 si 30 aprilie 2013 si evalueaza, in special, aplicarea normelor Schengen, procedurile de eliberare a vizelor si de securitate si situatia de la frontierele externe ale spatiului Schengen, potrivit unui comunicat al CE.

Aplicarea normelor Schengen

In cele sase luni care fac obiectul raportului, controalele la frontierele interne au fost reintroduse de Norvegia, cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiului Nobel la Oslo (10 decembrie 2012). In perioada 3-12 decembrie 2012, 3.136 de persoane au fost verificate la frontiera norvegiana, dintre care 19 persoane nu au primit dreptul de a intra in aceasta tara, iar opt au fost retinute.

Citeste si:
Dragoș Pătraru: PNL și PSD sunt împotriva educației sexuale în școli
Dragoș Pătraru: PNL și PSD...

Verificari la fata locului au fost efectuate in mai multe state participante, prin intermediul mecanismului de evaluare Schengen, cu scopul de a controla aplicarea corecta a normelor privind cooperarea politieneasca (in Estonia, Letonia si Lituania), frontierele aeriene (in Polonia, Slovacia si Cehia), frontierele terestre (in Estonia, Letonia si Lituania) si vizele (in Estonia, Polonia si Slovacia). Evaluarile efectuate nu au evidentiat carente care ar obliga CE sa ia masuri imediate.

Procedurile de eliberare a vizelor si de securitate

Sistemul de Informatii privind Vizele (VIS) este operational de-acum in cinci regiuni, recent fiind lansat in Africa de Vest si Africa Centrala (martie 2013). In curand, VIS va fi lansat in Africa de Est si Africa de Sud (6 iunie 2013), in America de Sud (5 septembrie 2013), precum si in Asia Centrala, Asia de Sud-Est si Autoritatea Palestiniana (14 noiembrie 2013). VIS functioneaza bine. Pana la 6 mai 2013, au fost prelucrate aproximativ 2,9 milioane de cereri de vize, au fost eliberate aproximativ 2,4 milioane de vize si au fost respinse aproximativ 348.000 de cereri.

La 9 aprilie 2013, sistemul de informatii Schengen de a doua generatie (SIS II) a devenit complet operational. SIS II ofera statelor membre noi functionalitati si categorii de alerte imbunatatite, facilitand astfel schimbul de informatii intre autoritatile nationale inscarcinate cu controlul la frontiere, autoritatile vamale si cele politienesti cu privire la persoanele susceptibile de a fi implicate in infractiuni grave sau cele date disparute, scrie MEDIAFAX.

Citeste si:
Deputații români din Parlamentul European intră în dialog live cu...
Ziua Europei: Deputații...

Situatia de la frontierele externe ale spatiului Schengen

In perioada octombrie-decembrie 2012, au fost detectate aproximativ 13.600 de cazuri de trecere ilegala a frontierei, adica o scadere cu 52% in comparatie cu trimestrul al patrulea din 2011. O evolutie s-a observat in Grecia, unde, in perioada iulie-septembrie 2012, s-a inregistrat mai mult de jumatate din totalul cazurilor detectate de trecere ilegala a frontierei, dar aceasta situatie s-a schimbat in urma lansarii operatiunii Shield, in august 2012, cand autoritatile acestei tari au realocat aproximativ 1.800 de politisti de frontiera la granita terestra cu Turcia. In perioada octombrie - decembrie 2012, Italia a raportat 31% din toate cazurile detectate (4.231 de persoane), urmata de Grecia, cu 30% (4.035 de persoane).

Eforturi vor fi depuse in continuare, cu scopul de a imbunatati strangerea informatiilor cu privire la fluxurile migratorii din interiorul spatiului Schengen, masura destinata lansarii, in 2014, a unor colectari si analize periodice de date privind miscarile migratorii neregulamentare.

Citeste si:
Tudose critică refuzul Guvernului de a deschide turismul către...
Tudose critică refuzul...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.