Pentagonul, care a anuntat vineri o restructurare a programului sau european antiracheta, cauta o "alternativa" la programul luat in calcul initial, a declarat sambata un oficial american, ceea ce pare sa fie un gest de conciliere fata de Rusia.

"Faza finala (a scutului NATO antiracheta) este restructurata din cauza taierilor bugetare din Congres si a evolutiei tehnologiei. Scopul este cautarea unei alternative la planul initial", a declarat pentru AFP acest oficial din cadrul Administratiei Obama.

Anuntand vineri la Pentagon o consolidare a apararii americane antiracheta fata de o viitoare amenintare nord-coreeana de natura balistica, secretarul Apararii Chuck Hagel a evocat o "restructurare" a programului NATO antiracheta menita sa faca fata unei amenintari iraniene.

Concret, sunt prevazute in continuare, atat instalarea in Turcia a unui radar de tip TPY-2, conceput pentru detectarea unor tiruri de rachete balistice si a traiectoriilor acestora, cat si instalarea, pana in 2018, a unui numar de 24 de rachete de interceptare de tip SM3-IIA in Romania si tot pe atatea in Polonia, scrie MEDIAFAX

Incepand din 2022, o noua varianta, SM3-IIB, urma, de asemenea, sa fie implementata la aceste instalatii. "Nu intentionam sa o mai facem, dar vom continua sa avem acelasi numar de interceptori", a dat asigurari numarul trei in ierarhia Pentagonului, James Miller.

Racheta de tip SM3 are la bord un "vehicul" care, in versiunea IIA, are o viteza de 4,5 kilometri pe secunda. Insa in versiunea IIB, in curs de creare, viteza ar urma sa treaca la 5,5 kilometri pe secunda, facand-o mai eficienta impotriva rachetelor de tip intercontinental, potrivit Arms Control Association.

Acest ultim punct ingrijoreaza autoritatile ruse, care se tem ca scutul european antiracheta ar putea sa fie indreptat impotriva Rusiei, amenintandu-i capacitatea de disuasiune nucleara.

"Nu s-a pus niciodata problema Rusiei, ci cea de a furniza o aparare antiracheta aliatilor nostri din Europa impotriva unor amenintari dinspre Iran", a reiterat oficialul din cadrul Administratiei, sub protectia anonimatului.

Citeste si:
Beri străine pe rafturile magazinelor din Moscova, deși...
Beri străine pe rafturile...

Insa "oficiali rusi au spus ca vor participa la un nou ciclu de negocieri privind controlul armelor doar daca Statele Unite raspund ingrijorarilor lor", afirma, intr-un articol, Tom Collina, un expert din cadrul Arms Control Association.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.