Parisul si Londra vor solicita devansarea viitoarei reuniune a Uniunii Europene (UE) privind embargoul asupra armamentului impus Siriei, iar in lipsa unei unanimitati vor decide, la nivel national, sa livreze armamnt rebelilor.

Franta si Marea Britanie reclama "europenilor, acum, sa anuleze embargoul, pentru ca rezistenta sa aiba posibilitatea sa se apere", a declarat el pentru postul France Info.

In lipsa unanimitatii necesare la nivelul UE in vederea anularii acestei masuri, Parisul si Londra vor adopta decizia de a livra armament, deoarece Franta "este o natiune suverana", a subliniat ministrul.

Premierul britanic David Cameron a anuntat inca de marti ca tara sa ar putea sa se desolidarizeze de embargoul UE in curs si sa furnizeze armament opozitiei siriene, cu scopul ca aceasta sa poata lupta impotriva regimului presedintelui sirian Bashar al-Assad.

Urmatoarea reuniune UE in vederea examinarii embargoului asupra armamentului destinat Siriei este prevazut la sfarsitul lui mai. Totusi, Fabius a anuntat joi ca Parisul si Londra vor reclama ca aceasta examinare sa aiba loc mai devreme, scrie MEDIAFAX.

"Trebuie sa ne miscam foarte rapid" si "vom cere impreuna cu britanicii ca reuniunea (...) sa fie devansata", a spus el, fara sa excluda posibilitatea ca aceasta sa aiba loc pana la sfarsitul lui martie.

"Nu putem sa acceptam sa existe acest echilibru actual, avand pe de o parte Iranul si Rusia care liveaza armament (presedintelui sirian) Bashar (al-Assad), iar pe de alta rezistenta care nu se poate apara", a subliniat Fabius. "Anularea embargoului este unul dintre singurele mijloace de a determina o evolutie politica a situatiei", a apreciat el.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.