Opozitia siriana a anuntat sambata ca isi suspenda participarea la o serie de intalniri organizate in strainatate, denuntand astfel "tacerea internationala asupra crimelor" comise de regim, la o zi dupa tiruri cu rachete impotriva orasului Alep, relateaza AFP.

Concomitent, Coalitia opozitiei a anuntat ca va crea in curand un guvern in zona controlata de rebeli, un lucru care, potrivit unor experti, ar urma sa ii permita sa recupereze terenul fata de grupari islamiste implantate pe teren si sa impinga la o actiune o comunitate internationala recalcitranta.

Liderul Coalitiei Ahmed Moaz al-Khatib a declarat ca retragerea opozitiei de la reuniunile internationale reprezinta "un mesaj de protest adresat tuturor guvernelor din lume care vad cum este ucis poporul sirian si doar se uita".

Potrivit MEDIAFAX, acest gest are loc in contextul in care conflictul, soldat cu peste 70.000 de morti potrivit ONU, urmeaza sa intre in al treilea an, fara nicio solutie la orizont.

Asimiland "tacerea internationala" unei "participari la masacru", opozitia a anuntat ca isi va suspenda participarea la viitoarea reuniune a Prietenilor poporului sirian, prevazuta la 28 februarie la Roma, dar si vizitele in Rusia, un aliat al regimului lui Bashar al-Assad, si in Statele Unite.

Ea a anuntat ca ii considera in special pe liderii rusi "vinovati din punct de vedere etic si politic, deoarece ei continua sa sustina regimul cu armament".

Al-Khatib era asteptat intr-una dintre saptamanile viitoare la Moscova. El a fost invitat la Washington de catre subsecretarul de Stat William Burns, in cadrul ultimei reuniuni a Prietenilor poporului sirian, la 12 decembrie.

"Nu vom putea vizita nicio tara, daca nu exista o decizie clara cu privire la acest regim salbatic si barbar", a declarat al-Khatib la Cairo, referindu-se la regimul de la Damasc.

Londra a indemnat opozitia sa isi reconsidere decizia, afirmand ca pregateste "o noua oferta de sustinere a Coalitiei, la Roma".

Dar aceasta afirma ca nu mai vrea "sa asculte declaratii care nu sunt insotite de fapte", apreciind ca lumea poarta responsabilitatea de a-i proteja pe sirieni de un "macelar", potrivit purtatorului de cuvant al Coalitiei Walid al-Bounni, care se referea la Bashar al-Assad.

Citeste si:
Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul catastrofei a depășit 34.000...
Cutremure în Turcia și Siria....

"Daca sunteti prietenii nostri adevarati, ajutati-ne sa oprim masacrele care sunt pe cale sa fie comsie impotriva poporului nostru", a subliniat el.

Opozitia a cerut in mai multe randuri comunitatii internationale sa furnizeze armament rebelilor pentru a lupta impotriva regimului, dar al-Bounni nu a evocat aceasta problema in mod explicit.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.