Un elev în vârstă de 14 ani de la Școala gimnazială nr.1 din municipiul Bistrița a murit după ce ar fi participat la o provocare lansată pe TikTok. Copilul a fost găsit spânzurat în locuință, potrivit inspectorului școlar general al județului, Aurelia Dan.

S-a spânzurat pentru o provocare pe TikTok

Tragedia s-a produs în cursul după-amiezii de marți, iar Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a fost anunțat miercuri dimineață de către conducerea gimnaziului. Potrivit Aureliei Dan, băiatul care era elev în clasa a opta, era unicul copil la părinți și era un elev exemplar, cu rezultate foarte bune la învățătură.

“Din păcate, am aflat şi noi în această dimineaţă, cu stupoare. Din ce informaţii avem de la conducerea şcolii, se pare că a fost un gest nefericit care s-a petrecut în casă, după ce elevul a ajuns de la şcoală. Sunt speculaţii, însă una care se repetă cel mai des - acum o spun, că poate cumva tragem un semnal de alarmă - este că ar fi încercat să răspundă unei provocări lansate pe TikTok. Copil singur la părinţi, campion la dans sportiv, copil de 10, vesel, nu stare depresivă, nu probleme de comportament, deci nu a indicat comportamentul lui din ultima vreme niciun semn că ar avea vreo nevoie în acest sens. De aceea, presupunerea tuturor este aceasta, că, dintr-un act de teribilism, probabil, a încercat să răspundă provocării respective”, a declarat inspectorul şcolar general.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în legătură cu acest caz. Totodată, ISJ a cerut sprijinul Poliției pentru a efectua de urgență o campanie de conștientizare, în special în rândul elevilor și al părinților despre toate influențele din mediul online.

“La nivelul instituţiei am solicitat imediat Biroului de siguranţă şcolară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean ca în cel mai scurt timp să demarăm o campanie de conştientizare, obligatoriu, în rândul elevilor şi părinţilor. Începând de luni, vom avea un material specific de conştientizare, chiar şi un clip scurt, de sensibilizare, pe canalul acesta de TikTok, deci să venim cu o variantă la acest mediu online, de atragere a atenţiei şi cumva de conştientizare a pericolelor care pot să aibă loc”, a mai precizat Aurelia Dan.

Citeste si:
Judecător mort în drum spre spital. Gabriel Apostol și-ar fi...
Judecător mort în drum spre...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Octombrie 2021 - 04 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.