Un băiat în vârstă de doar opt ani din Pakistan riscă să fie condamnat la moarte. Copilul este acuzat de blasfemie. Acesta este cea mai tânără persoană căreia i se aduc astfel de acuzații.

Copil de 8 ani, riscă să fie condamnat la moarte

Băiatul împreună cu familia sa au fost reținuți după ce au participat la un atac asupra unui templu din Bhong, oraș din districtul Rahim Yar Khan din provincia Punjab.

Băiatul a fost învinuit că s-ar fi urinat intenționat pe un covor din librăria unei școli religioase, potrivit Daily Mail.

Mulțimea susține că a comis blasfemie, lucru ce este pedepsit cu moartea în Pakistan. În trecut, acuzațiile de blasfemie au stârnit violență și crime în rândul oamenilor.

Copilul nu este conștient de tot ce i se întâmplă

Un membru al familiei băiatului a declarat că micuțul nici măcar nu înțelege ce i se întâmplă și nu este conțtient de acuzațiile care i se aduc.

”Încă nu întelege de ce faptă este acuzat și de ce este reținut de o săptămână”, a spus acesta.

Cazul a ajuns și la urechile activiștilor și a mai multor experți juridici ce i-a șocat. Aceștia susțin că acuzațiile de blasfemie depuse împotriva copilului sunt fără precedent, deoarece nicio persoană atât de tânără nu a mai fost acuzată de blasfemie.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 August 2021 - 02 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.