Avionul fostului președinte, Nicolae Ceaușescu, a fost vândut în cadrul unei licitații. Piesa de colecție care a fost utilizată între anii 1986 și 1989 a fost cumpărată cu 120.000 de euro de un colecționar.

Avionul prezidențial, numit Rombac Super One-Eleven sau Rombac 1-11, folosit de Ceaușescu în perioada 1986-1989 pentru zboruri în scop profesional, este considerat primul aparat de zbor de pasageri cu reacție contruit în România. Acesta a fost pus în circulație pentru prima dată în anul 1983.

Avionul lui Ceaușescu, vândut cu 120.000 de euro

Licitația din cadrul evenimentului online All-Star Game găzduit de Artmark a fost încheiată cu succes. Avionul a fost cumpărat de un colecționar din străinătate, care a scos din buzunar 120.000 de euro pentru achiziția aeronavei. Prețul de pornire a avionului a fost de 25.000 de euro. Datorită acestei aeronave, România a devenit prima țară comunistă din lume (în afara URSS) care a produs un avion de pasageri cu reacție.

Limuzina lui Ceaușescu, vândută de 23 de ori mai scump decât prețul de pornire

În anul 1974, când Nicolae Ceaușescu a devenit președintele Republicii Socialiste România, șahul Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, i-a făcut un cadou - o limuzină de origine britanică, Paykan Hillman-Hunter. Modelul acestei limuzine a fost produs începând cu anul 1967, a fost prima mașină construită de Compania Națională Iraniană și a devenit o comoară națională.

Bijuteria pe patru roți a avut un preț de pornire de 4.000 de euro, însă aceasta a fost vândută cu 95.000 de euro unui colecționar din România. Interesul pentru această limuzină a fost foarte mare, iar bătălia pentru licitare a fost crâncenă. Mai multe persoane din Iran au venit cu oferte de cumpărare, aceștia dorind repatrierea automobilului în țara lor.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 31 Mai 2021 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.