Ministerul pentru Antichităţi din Egipt a anunțat că arheologii au scos la iveală circa 250 de morminte vechi de 4.200 de ani, în provincia Sohag.
„Au fost descoperite aproximativ 250 de morminte, unele dispunând de una sau mai multe gropi funerare, iar altele de un coridor în pantă care se termina într-o sală funerară", a declarat ministerul într-un comunicat.
„Aceste morminte datează de la sfârşitul Vechiului Regat până la sfârşitul perioadei ptolemeice", a adăugat el.
Vechiul Regat este perioada cuprinsă între 2.700 şi 2.200 î.Hr., în timp ce dinastia ptolemeică din Egipt a durat 300 de ani, până la moartea Cleopatrei, în 30 d.Hr.
Mostafa Waziri, secretarul general al Consiliului general pentru antichităţi, a indicat că unul dintre mormintele din perioada Vechiului Regat prezenta uşoare urme de inscripţii hieroglifice şi o cameră pentru „sacrificii".
Arheologii au descoperit şi vase mici din alabastru, oase umane şi de animale, precum şi relicve de calcar ce pot fi „stele funerare (...) datând din a 6-a dinastie", a adăugat specialistul, citat de Agerpres.

Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ambasadorul Elveţiei la București: Românii fac cea mai bună carne de Angus...
Sursa: retail.ro
-
Zodiile aflate sub steaua Abundenței și a norocului în IULIE 2022: Atrag...
Sursa: garbo.ro
-
Statele UE, consens în planul privind clima. Doar mașini electrice la vânzare...
Sursa: green.start-up.ro
-
Debirocratizare: Legea Interoperabilității, adoptată de Camera Deputaților
Sursa: start-up.ro
-
Fintech-ul myPOS deschide magazin în București
Sursa: futurebanking.ro
-
Motivația: Secretul succesului în viața personală și profesională
Sursa: kudika.ro
-
Destinații turistice pentru luna de miere în care puteți merge cu 573 de...
Sursa: wall-street.ro