Portocalele de pe străzile din Sevilla urmează să fie folosite pentru alimentarea transportului public electric.
Compania de apă a oraşului extrage metan din sucul fermentat al portocalelor. Energia obţinută din acestea ar putea fi utilizată pentru alimentarea transportului public electric. În această perioadă a anului, orașul se transformă într-o uriaşă livadă de portocali, pomii fiind încărcați cu fructe.
“E unul dintre pomii care reprezintă cel mai mult imaginea oraşului şi una dintre atracţiile turistice. Asta se datorează mai mult decât orice mirosului florilor de portocal, care-i atrage pe mulţi turişti în oraş.”, a declarat David Guevara, consilier local.
Fructele de pe străzile Sevillei sunt exportate în Marea Britanie, unde sunt folosite la prepararea marmeladei. Celelalte portocale sunt, de cele mai multe ori, lăsate să putrezească pe străzile oraşului. Compania de apă a orașului Sevilla a iniţiat un proiect prin care vrea să folosească portocalele transformându-le în energie electrică. Portocalele sunt transformate într-o pastă, care trece mai apoi prin mai multe procese chimice, potrivit stirileprotv.ro.

“E un procedeu foarte simplu. 50% dintr-o portocală este suc. Cu ajutorul acestui lichid putem produce un gaz bogat în metan, pe care îl folosim ca să generăm energie, printr-un proces de cogenerare.”, menționează Benigno Lopez, Emasesa.
“Portocalele sunt cele din urmă resturi organice pe care le testăm. Facem asta de doi ani de zile. Anul acesta am estimat că vom avea 60 de tone de portocale, cu care vom produce energia echivalentă cu ea necesară pentru a alimenta trei sute de case timp de o zi.”, mai spune acesta.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Alina Rachieru, Pineberry: Mulți români caută și cumpără produse doar la preț...
Sursa: retail.ro
-
StepFWD lansează înscrierile pentru cohorta 2022 a pre-acceleratorului
Sursa: start-up.ro
-
Fuergy, slovacii care vor să aducă independența energetică în Europa
Sursa: green.start-up.ro
-
#puimicminunemare: Idei de jocuri și jucării pentru a-i ține pe cei mici...
Sursa: garbo.ro
-
Abonamente medicale MedLife pot fi cumpărate și din George
Sursa: futurebanking.ro
-
Mama Polidinului, Sylvia Hoișie a încetat din viață la vârsta de 94 de ani....
Sursa: kudika.ro
-
Rusia vrea un sistem de educație unic, „de interes național”. Studenții ruși...
Sursa: wall-street.ro