Poliţiştii clujeni au deschis un dosar penal şi derulează investigaţii pentru identificarea unei persoane care a decapitat două pisici.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor. Cercetările au fost demarate în cursul zilei, urmare a unei sesizări telefonice prin care poliţiştii au fost anunţaţi de către o persoană domiciliată în cartierul Mănăştur cu privire la faptul că în spatele unui imobil au fost descoperite capetele a două pisici”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de IPJ Cluj, informează Digi24.
Din primele cercetări reiese că pisicile ar fi fost ucise în urmă cu o lună.
„Echipaje de poliţişti s-au deplasat cu celeritate în zona indicată de apelant, unde au fost efectuate cercetările la faţa locului. În baza unei analize preliminare există indicii potrivit cărora decesul celor două pisici ar fi survenit în urmă cu aproximativ o lună. În continuare sunt desfăşurate investigaţii pentru identificarea autorului, administrarea probatoriului şi luarea măsurilor legale”, se mai arată în comunicat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro