Familia regală britanică deține o colecție impresionantă de bijuterii, dar membri familiei evită să poarte o tiară pe care o consideră blestemată.
Aceștia cred că diadema "Frunză de Căpșună" aduce ghinion din cauza unor eveniment nefericire de care au avut parte cei care au purtat-o de când tiara a intrat în familie la mijlocul secolului al 19-lea.
Tiara a fost oferită cadou de Prințul Albert la nunta fiicei sale, Prințesa Alice cu Prințul Louis de Hesse.
Prințul Albert moare înainte de nuntă, iar Prințesă Alice moare 17 ani mai târziu de difterie. Cu puțin înainte, trei dintre copiii ei muriseră din cauza aceleiași boli.
Alte două fiice ale sale, Ducesa Elisabeta Feodorovna și împărăteasa Alexandra a Russia, mor executate în timpul Revoluție rusești.
După moartea Prințesei Alice, fiul său, Prințul Ernst moștenește tiara. Acesta și soția lui au parte numai de nenorociri. Fiica lor moare din cauza tifosului, iar unul dintre copii se naște mort.

Ernst se recăsătorește, iar fiul său, George, moștenește tiara. George se căsătorește cu Cecilie, sora Prințului Philip, ducele de Edinburgh.
În 1937, Cecilie moare într-un accident aviatic. Aceasta era însărcinată și se pare că a născut în avion deoarece la locul dezastrului este găsit și trupul unui nou-născut. Printre bagaje se afla și tiara care a rămas neatinsă în ciuda accidentului și a incendiului care a urmat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Contemplativ transformă natura abandonată în bijuterii de lux sustenabile
Sursa: green.start-up.ro
-
LISTĂ: 5 soluții de conta pentru afacerea sau PFA-ul tău
Sursa: start-up.ro
-
Rolul procesatorului de plăți în industria de e-commerce: top întrebări pe...
Sursa: retail.ro
-
Rețetă de clătite cu cașcaval și legume. Un mic dejun delicios!
Sursa: garbo.ro
-
Fagura, investiții în equity de 780.000 de euro pe Seedrs
Sursa: futurebanking.ro
-
Marius Elisei a părăsit-o pe Oana Roman! Cum se descurcă fiica lui Petre...
Sursa: kudika.ro
-
Renault crește salariile în 2023. Este cea mai mare majorare din 1992 și până...
Sursa: wall-street.ro