Un cântăreț a fost condamnat la moarte prin spânzurare, din cauza unei melodii în care acesta l-ar blasfemia pe profetul Mohamed.
Yahaya Sharif-Aminu, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit vinovat de blasfemie de un tribunal Sharia din regiunea Hausawa Filin Hockey, din Nigeria.
Aceștia l-au găsit vinovat pentru un cântec pe care l-a trimis mai multor persoane în martie, pe WhatsApp. Aminu nu a negat acuzațiile.
Judecătorul a declarat că artistul are posibilitatea de a face apel împotriva deciziei.
Regiunile nordice ale Nigeriei, preponderent musulmane, folosesc atât legea seculară, cât și legea Sharia. Cea din urmă nu se aplică celor de alte religii.
Doar una dintre pedepsele cu moartea dictate de un astfel de tribunal începând cu 1999 a și fost executată.
Cântărețul, aflat acum la închisoare, s-a ascuns o vreme după ce a compus cântecul.
Protestatarii au dat foc locuinței familiei și s-au adunat în fața sediului poliției islamice, cerând sancționarea sa.
Criticii spun că melodia este o blasfemie deoarece laudă un imam din frăția musulmană Tijaniya atât de mult încât îl pune deasupra profetului Mohamed.
Yahaya Sharif-Aminu este un cântăreț de gospel islamic, cunoscut mai degrabă în cadrul grupării sale, Tijaniya, arată bbc.com.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Adrian și Vlad Iliescu, Atelierele Ilbah: ”din nemulțumire se naște evoluția...
Sursa: start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Etalare Tarot Luna Plină în Rac din 3 ianuarie 2026: ce adevăr emoțional iese...
Sursa: garbo.ro
-
Cum sună cel mai frumos vals din lume? A fost compus de Anthony Hopkins și a...
Sursa: kudika.ro