Prahlad Jani, un yoghin indian, a devenit faimos după ce a afirmat că nu a mai mâncat și băut apă de la vârsta de 11 ani, în urmă cu aproape bine de opt decenii.
Născut în Charada din statul Gujarat, yoghinul susținea că a fost binecuvântat de o zeiță în copilărie și că astfel a căpătat puteri speciale.
Prahlad Jani a murit marți, de bătrânețe, la vârsta de 90 de ani.
Povestea yoghinului a fascinat pe mulți și a făcut obiectul a numeroase studii medicale. Chiar dacă medicii nu au cum să verifice dacă, într-adevăr, ascetul nu s-a hrănit sau hidratat în ultimele decenii, aceștia sunt convinși că este imposibil ca cineva să poată supraviețui timp îndelungat în acest fel.
Oamenii de știință l-au monitorizat de două ori, în 2003 și 2010. În timpul celui de-al doilea studiu, Prahlad Jani a fost urmărit în permanență pentru două săptămâni, timp în care nu a mâncat și băut nimic, dar nici nu a urinat sau defecat.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro