Incredibil29 Aprilie 202009:30de Violeta Olteanu

Lectura de 2 minute

Un făt cu probleme de sănătate a fost surprins la ecograf în timp ce strângea în uter mâna surorii sale gemene.

Brittani şi Ian McIntire, un cuplu din localitatea Hutchinson, statul american Kansas, au fost surprinşi să afle că vor avea un nou copil. Aceștia erau deja părinții a doua fetițe și nu planificau să mai facă alți copii prea curând. Sarcina a fost cu atât mai surprinzătoare când cei doi au aflat că în burta mamei nu se află doar un singur copil, ci doi - o fetiță și un băiețel.

Din păcate, fericirea părinților a fost știrbită de o veste tragică. În urma unei ecografii, cei doi au aflat că băiețelul suferă de probleme grave de sănătate și nu se știe dacă va reuși să trăiască în utero sau dacă va supraviețui după naștere, dacă ar ajunge până la acel moment. Micuțul suferea de malformații la inimă și avea creierul dezvoltat anormal. Singura lui speranță ar fi fost o operație pe inimă, dar acesta nu se poate realiza din cauza problemelor la creier.

Moment emoționant la ecograf

Răpuși de veste, părinții au avut parte de un moment emoționant la ecograf când au văzut cum băiețelul lor, deși insuficient dezvoltat și de patru ori mai mic decât celălalt făt, o ținea strâns de mână pe sora lui.

"Cei mai mulți gemeni se hârjonesc, se lovesc unul pe celălalt, când medicul încearcă să îi prindă în poză, dar acum se pare că sora era foarte protectoare cu fratele ei”, a mai spus mama celor doi micuți. "Sora lui, Madilyn, este singura care poate să fie în mod real acolo, lângă el, şi care îi poate oferi sprijin, aşa că ne linişteşte gândul că, dacă va muri, nu va fi singur”, a adăugat aceasta pentru postul de televiziune local KWCH.

Citeste si:
Kia Rio facelift, primele imagini: subcompacta primește motorizări...
Kia Rio facelift, primele...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.