Decizia instantei nu este definitiva.
Potrivit DNA, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, in calitate de presedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, sef al Disciplinei Chirurgie Generala, conducator de doctorat si profesor universitar chirurgie generala in cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat si primit de la un medic intr-o unitate spitaliceasca din Bucuresti (martor in cauza) suma de 10.000 euro, in legatura cu indeplinirea unor acte ce intrau in indatoririle sale de serviciu.
Concret, Beuran este acuzat ca a primit banii respectivi atat pentru a propune in cadrul UMF "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar in specialitatea chirurgie generala, pe o perioada determinata, cat si pentru a asigura castigarea acestui concurs de catre medicul care i-a dat mita.
Procurorii noteaza ca, pana in prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.
DNA mentioneaza ca dosarul a fost deschis ca urmare a sesizarii depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.
Mircea Beuran a fost seful Sectiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis in luna ianuarie, dupa ce o femeie a decedat in urma unor arsuri suferite pe masa de operatie, potrivit site-ului Agerpres.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Vrei să mănânci mai sănătos? Cu ce poți înlocui uleiul rafinat din rețetele tale
Sursa: garbo.ro
-
Adio, iubirea mea: mesaje de despărțire pentru când doare prea mult
Sursa: kudika.ro