Incredibil6 Februarie 202017:01

Lectura de 2 minute

Chiar daca animalele au drepturi, oamenii le incalca si de cele mai multe ori le maltrateaza. Din fericire, in America, cei care abuzeaza necuvantatoarele sunt pusi in fata unor pedepse majore. Un judecator a devenit recunoscut pentru modul inedit in care a ales sa ii pedepseasca pe cei vinovati. 


Judecatorul Michael Cicconetti din Painesville, Ohio - Statele Unite ale Americii este renumit pentru modul in care a ajuns sa dea o lectie celor care abuzau animalele. Si nu numai. Pedepsele creative si neobisnuite date de omul legii, acum pensionat, sunt cat se poate de specifice, dandu-le ocazia acuzatorilor sa experimenteze exact ce au simtit victimele, fie ele animale.

Nu s-a pus niciodata vorba despre pedepse ilegale sau periculoase, cat despre a-i invata pe oameni despre tratamentul pe care acestia l-au aplicat animalelor lipsite de aparare. Cicconetti a inceput sa aplice astfel de sentinte cand si-a dat seama ca cei condamnati ajung sa repete infractiunea, desi petreceau timp in saptele gratiilor. Mare iubitor de animale, sentintele atipice date de el nu s-au limitat doar la cei care abuzau animalele.

Cateva dintre cele mai atipice pedepse date de judecator se numara, conform Bored Panda, urmatoarele:


  • o femeie care a abandonat 35 de pisici intr-o padure a trebuit sa petreaca o seara, singura, in acelasi loc

  • o femeie care isi neglija cainele si il tinea in mizerie a trebuit sa petreaca o zi la groapa de gunoi a orasului

  • un barbat care si-a impuscat cainele a fost obligat sa doneze in fiecare an, de sarbatori, mancare unui adapost de animale

  • un barbat care abuzase un copil a fost obligat sa mearga la o scoala, imbracat in costum de caine, ca sa vorbeasca celor mici despre siguranta

  • un barbat care fusese prins cu o arma incarcata, a fost trimis la morga ca sa vada cadavre

  • un tanar care a furat o bicicleta a trebuit sa faca diverse comisione conducand o bicicleta, pentru a ajuta un magazin de donatii

  • niste adolescenti care sparsesera cauciucurile unui autobuz scolar au trebuit sa organizeze un picnic pentru copiii care nu mai ajunsesera la un eveniment organizat de scoala, pentru ca nu au mai avut cu ce

  • o femeie condamanta ca a furat din cutia milei de la o biserca a trebuit sa scrie "am furat bani de la biserica", doar din monezi, si sa isi ceara scuze fiecarui enorias care intra in biserica

  • o femeie care nu si-a platit cursa de taxi a fost obligata sa mearga pe jos, aceeasi distanta, 48 de kilometri, in doua zile.



Citeste si:
Birchall, dupa afirmatiile Danei Girbovan: "Fake news de la un judecat
Birchall, dupa afirmatiile...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.