Elena Udrea a declarat luni ca fosta sefa a DIICOT Alina Bica "nu mai calca in Romania" si a anuntat ca se va prezenta la toate procesele pe care le are in instante, deoarece "lucrurile se schimba in bine in justitie" si are sansa sa se apere "corect".

"Cu Alina Bica am mai vorbit. Din cate stiu eu, Alina Bica nu mai calca in Romania, nu mai vine in Romania. (...) De data aceasta, asa cum v-am spus pe fuga la prima intalnire, cred ca lucrurile se schimba in bine in justitie si cred ca am sansa sa ma apar corect si ca argumentele mele, care sunt probate si in fapt si in drept, vor fi avute in vedere. Voi participa si ma voi implica activ in procesele mele de data aceasta, lucru pe care nu l-am facut inainte stiind ca orice as face soarta mea era pecetluita. Acum, cred ca am o sansa sa ma apar in fata acestor acuzatii care s-au formulat impotriva mea, pe vremea cand acuzatiile se faceau asa de usor cu un denunt", a afirmat Udrea.

Declaratia a fost facuta la sediul Curtii de Apel Bucuresti, unde a avut loc un nou termen in procesul in care Udrea este acuzata de trafic de influenta si spalarea banilor.

In legatura cu acest proces, Udrea si-a exprimat speranta ca dosarul va fi retrimis la DNA, scrie Agerpres.

"S-au pus concluzii in ceea ce priveste probele administrate in camera preliminara si cererile si exceptiile depuse in camera preliminara. (...) A fost o dezbatere cu argumente, frumoasa, care a durat ceva si speranta este ca acest dosar se va intoarce din nou la procurori, asa cum a fost intors in luna februarie de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Acest dosar este acela despre care doamna procuror Iorga Moraru a declarat ca au fost facute presiuni asupra dansei sa ma aresteze a treia oara, presiuni facute de doamna Kovesi. Instanta a trimis dosarul in februarie inapoi la procurori, pentru ca este un dosar prost facut. Procurorii l-au retrimis la instanta de judecata, iar speranta mea este ca se va intoarce la procurori si in urma unei analize serioase si fara ranchiuna vor inchide acest dosar la DNA", a spus Elena Udrea.

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

Initial, acest dosar a fost trimis in judecata in decembrie 2017, dar in faza camerei preliminare judecatorii ICCJ au stabilit ca trebuie eliminate o serie de probe din dosar, respectiv o serie de mesaje email, context in care au restituit, definitiv, cauza la parchet.

DNA sustine ca, in cursul anului 2011, Elena Udrea a acceptat promisiunea facuta de un om de afaceri (Bogdan Buzaianu - n.r.), prin intermediari, de a primi suma de 5.000.000 de dolari pentru a-si exercita influenta asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei si a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA.

Influenta fostului demnitar, noteaza anchetatorii, ar fi fost necesara in vederea mentinerii, in conditiile deja negociate (pret si cantitate de energie furnizata), a contractelor pe care societatea omului de afaceri le incheiase cu SC Hidroelectrica SA.

Citeste si:
Alina Bica, condamnata definitiv la 4 ani inchisoare pentru...
Alina Bica, condamnata...

Din suma promisa, Udrea a primit, in noiembrie 2011, in scopul aratat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar si o creanta de 900.000 de euro; creanta reprezenta o suma pe care o firma a omului de afaceri o imprumutase unui tert si care era garantata cu parti sociale ale unei societati comerciale care detinea doua publicatii.

Pentru a ascunde ca era beneficiara reala a creantei de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecinta si puterea de a influenta activitatea societatii cu activitate media, Elena Udrea a preluat creanta de la firma controlata de omul de afaceri, prin interpunerea unei alte firme paravan, apartinand unei cunostinte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.