Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, a spus, duminica, la conferinta de alegeri a PSD Teleorman, ca obiectivele de infrastructura prioritare pentru acest judet, Autostrada Sudului si podul peste Dunare de la Zimnicea, vor fi realizate, transmite Mediafax.

"Primul lucru si cel mai important este Autostrada Sudului. Suntem intr-un stadiu avansat, din cei 195 de kilometri, cat va avea Autostrada Sudului, 70 vor traversa judetul Teleorman. Si sa vad eu ca vine cineva sa ne spuna spuna ca nu este necesara o autostrada pe sud si o sa-l invit sa vina pe DN 6, si sa mergem si in cursul diminetii si al dupa-amiezii, sa vada exact ce inseamna trafic si cat de importanta e autostrada.

A fost scos la licitatie studiul de fundamentare, va fi finalizat la sfarsitul lunii iulie, in august vom intra cu hotararea in Guvern, dupa care in luna septemebrie vom scoate atribuirea pentru firma care va veni sa construiasca", a declarat Razvan Cuc, care a precizat ca proiectul va fi realizat in parteneriat public-privat, ceea ce va duce la urgentarea lucrarilor.

Cel de-al doilea proiect prioritar pentru judet este, in opinia lui Razvan Cuc, podul peste Dunare de la Zimnicea-Svishtov.

"Un alt proiect deosebit de important, care se va face, este podul peste Dunare Zimnicea si Svishtov. Partea romana a urgentat foarte mult acest obiectiv, am avut discutii cu bulgarii despre acest obiectiv, s-a intrat cu memorandum in Guvern. A urmat o perioada practic de negociere. (...) Am vorbit cu ministrul Transporturilor din Bulgaria, ei ne-au dat cateva puncte genereale, eu astazi i-am prezentat doamnei prim-ministru acordul care se va face intre Guvernul Romaniei si Guvernul Bulgariei pentru implementarea acestui pod", a precizat Razvan Cuc.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.