"Este o obligatie cetateneasca, am dat curs si invitatiei BOR si din respect pentru cele trei milioane de voturi stranse care au declansat demersul acestei referendum nu am venit sa votez impotriva unei minoritati, am venit sa votez pentru definirea familiei ca fiind dintre un barbat si o femeie, in schimb Romania este una dintre cele mai tolerante tari din lume si nu cred ca noi avem dreptul de a interzice cuiva libera exprimare sau dreptul de a face parte sau de a trai doua persoane de acelasi sex impreuna, dar in statul roman este bine ca casatoria sa fie intre un sot si o sotie in fata starii civile", a mai declarat sursa citata, potrivit Agerpres.
Deputatul a afirmat ca, dupa referendumul pentru revizuirea Constitutiei, ar fi normal ca in Parlament sa inceapa "un demers democratic si foarte deschis sa discutam despre parteneriatul civil".
"Este normal ca dupa acest referendum in Parlamentul Romaniei atat in camera Deputatilor, cat si in Senat sa inceapa un demers democratic si foarte deschis sa discutam despre parteneriatul civil. Numai astfel aratam Europei si lumii ca suntem la fel de toleranti si, nu in ultimul rand, cred ca este cazul sa ne recastigam credibilitatea fata de Europa", a mai spus el.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Îți curge sânge din nas? Cauze posibile ale epistaxisului și când ar trebui...
Sursa: garbo.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Ioana Ginghină, confesiuni dureroase despre fiica sa și relația cu Alexandru...
Sursa: kudika.ro