Un grav accident rutier, soldat cu moartea a patru persoane, s-a produs duminica pe DN2 (E85) Focsani - Adjud, la kilometrul 210+500 de metri, in zona localitatii Haret, unde doua autoturisme s-au lovit frontal.

UPDATE: "Din primele date, a reiesit faptul ca un autoturism, inmatriculat in judetul Constanta care circula pe sensul Adjud- Focsani ar fi patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu un autoturism inmatriculat in judetul Bacau. Din nefericire in urma producerii accidentului rutier a rezultat decesul a 4 persoane, intre care si un minor precum si ranirea altor doua persoane”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Vrancea, Paula Enache.

Patru persoane au decedat in urma unui grav accident rutier produs duminica la Haret, pentru care autoritatile au activat planul rosu de interventie. Printre victime se afla un copil de 13-14 ani impreuna cu mama lui, a informat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Vrancea.

In urma accidentului rutier au rezultat in total sase victime.

"Patru victime au decedat, printre care si copilul aflat initial in soc cardio-respirator", a anuntat ISU Vrancea.

Alte doua victime au fost preluate de SMURD si transportate la Focsani.

La fata locului au intervenit Detasamentul de Pompieri Focsani cu modulul SMURD, Sectia de Pompieri Adjud cu o autospeciala de stingere cu apa si spuma si o ambulanta SMURD, Statia de Pompieri Panciu cu o ambulanta SMURD.

Mama si fiul decedati in urma accidentului calatoreau intr-o masina inmatriculata in judetul Constanta.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.