Incidentul a avut loc la ora locala 9:08, cand laptopul a inceput sa arda in geanta unei tinere, s-a produs fum si a fost nevoie sa se deschida usile pentru ca vagonul sa fie evacuat. Circulatia metroului intre mai multe statii de pe aceasta linie a fost intrerupta pe ambele sensuri timp de aproape o ora, iar statia Principe de Vergara a fost evacuata, scrie Agerpres.
Unii pasageri, cuprinsi de panica, deoarece nu stiau ce se intampla si din cauza cantitatii mari de fum, au activat frana de urgenta si, urmand instructiunile personalului de la metrou, au iesit din vagon si au parcurs pe jos distanta de cativa metri care ii separa de statie. Totusi, majoritatea calatorilor au preferat sa ramana in tunel, au informat surse ale companiei de metrou.
In zona s-au deplasat mai multe ambulante apartinand Samur-Protectia Civila, care au acordat asistenta mai multor persoane care au inhalat fum sau au suferit atacuri de panica. Potrivit informatiilor, nu s-au inregistrat raniti.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Top 3 zodii ce vor avea un început de mai incredibil. Au cale liberă spre...
Sursa: kudika.ro