Potrivit surselor citate, şeful SGG, Mihai Busuioc, cunoscut ca un apropiat al liderului PSD, Liviu Dragnea, refuză să semneze orice document venit de la premierul Sorin Grindeanu, inclusiv revocarea sa din funcţia de secretar general.
Situaţia esgte generată de un articol din legea de funcţionarea a Monitorului Oficial care spune că acesta “funcţionează sub autoritatea Guvernului României, exercitată prin Secretariatul General al Guvernului”.
”(1) Actele care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I şi Partea a II-a, se înaintează Secretariatului General al Guvernului pe suport hârtie, în copie certificată, de către autorităţile emitente, sub semnătura conducătorului acestora sau a locţiitorului său, şi pot fi transmise şi prin e-mail, în fişier electronic certificat prin semnătură electronică de către emitenţi. (2) Secretariatul General al Guvernului transmite Regiei Autonome «Monitorul Oficial», spre publicare, actele prevăzute la alin. (1).”, prevede legea.
Sursele menţionate susţin că se caută soluţii pentru revocarea lui Busuioc din funcţie, pentru ca fostul premier Victor Ponta să poată prelua această funcţie.
Iniţial, informaţia a fost difuzată de Hotnews, care mai scrie că Busuioc le-ar fi dat asigurări miniştrilor apropiaţi de Liviu Dragnea, cum ar fi Carmen Dan, că nu vor fi schimbaţi din funcţie deoarece nu va contrasemna ordinele de demitere.
Ultimul Monitor Oficial publicat joi seară are numărul 448, iar primul de vineri dimineaţă este 450. În ambele sunt alte decizii ale premierului, contrasemnate de Busuioc.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro