Potrivit dailymail.co.uk, descoperirea oamenilor de stiinta britanici vizeaza cancerul mamar triplu negativ, o maladie greu de tratat, caracterizata prin tumori care cresc si se raspandesc foarte repede. Acest tip de cancer a fost denumit astfel pentru ca nu exprima genele asociate receptorilor estrogeni (ER), receptorilor de progesteron (PR) si celor de Her2/neu.
Specialistii considera ca aceasta forma reprezinta o cincime din totalul cazurilor de cancer mamar de pe plan mondial si apare in general la tinerete, afectand femeile cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani. Tratamentele clasice, incepand cu medicamentul standard Tamoxifen si pana la medicamentul-minune Herceptin, sunt complet inutile in fata acestui tip de cancer, care are cel mai rau pronostic medical dintre toate formele de cancer mamar.
Descoperirea facuta de cercetatorii de la Wellcome Trust Sanger Institute, aflat in apropiere de Universitatea Cambridge, aduce o raza de speranta intrucat ar putea conduce spre dezvoltarea unor noi tratamente. Studiul, realizat pe un esantion de aproape 3.000 de femei, a dezvaluit faptul ca o anumita gena, denumita BCL11A, este deosebit de activa in tumorile pacientelor care sufera de cancer mamar triplu negativ.
Femeile la care cercetatorii au identificat aceasta gena aveau in acelasi timp forme avansate de cancer, potrivit acestui studiu, publicat in revista Nature Communications, scrie MEDIAFAX.
Experimentele pe soareci au confirmat rolul important jucat de aceasta gena. De exemplu, animalele care au fost modificate genetic pentru a dezvolta cancer mamar au ramas sanatoase atunci cand gena respectiva a fost dezactivata. De asemenea, dezactivarea genei la nivel celular a facut ca acestea sa devina mai putin dispuse sa devina canceroase.
Cancerul mamar triplu negativ tinde sa fie mai agresiv decat oricare alt tip de cancer mamar. Studiile au aratat ca obisnuieste sa se extinda dincolo de zona sanilor si prezinta un risc mai mare de recidiva dupa tratament. Riscurile par sa fie cele mai mari in primii ani dupa tratament.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Interviu cu Marian Ion, CEO ING Hubs, IT-ist de pe vremea când a apărut...
Sursa: wall-street.ro