Oamenii de stiinta anunta ca un mesaj simplu a fost trimis pentru prima oara intre doi oameni aflati la mii de kilometri distanta.

Una dintre persoanele implicate in experiment s-a aflat in India si a purtat mai multi electrozi pe cap, prin intermediul carora transmitea prin internet activitatea sa cerebrala, ca in cazul unei encefalograme, in timp ce se gandea la mesaje simple precum "buna ziua" si "salut". Un computer a convertit impulsurile electrice de la electrozi in cod binar, un sir de 1 si 0, limbajul calculatoarelor, dupa care trimitea informatia catre un alt computer, din Franta, care, la randul sau, transmitea datele catre creierul unei persoane, sub forma de flash-uri luminoase.

Cea de-a doua persoana nu putea nici sa auda, nici sa vada cuvintele, dar era capabil sa descifreze semnalele luminoase pentru a intelege mesajul. Ceea ce ar insemna pana la urma transmiterea unui mesaj prin telepatie, spun cercetatorii. "Am vrut sa vedem daca este posibila comunicarea directa intre doua persoane, citind activitatea cerebrala a primei persoane si apoi transmitand-o unei a doua persoane si asta pe o distanta mare, prin intermediul sistemelor de comunicatii existente, cum este internetul", a explicat Alvaro Pascual-Leone, profesor de neurologie la facultatea de medicina din cadrul Universitatii Harvard, coautor al experimentului.

Retail jobs

Echipa de cercetare a inclus oameni de stiinta de la universitatea din Barcelona si de la firma spaniola Starlab, dar si specialisti ai companiei frantuzesti Axilum Robotics, iar rezultatele au fost publicate pe 19 august in revista PLOS One. Potrivit cercetatorilor, este vorba de un prim pas in explorarea altor mijloace de comunicare decat cele clasice. "Credem ca o conexiune directa si continua intre computere si creierul uman va fi posibila intr-un viitor nu foarte indepartat, permitand transmiterea de mesaje de la un creier la altul intr-un mod obisnuit si creand noi posibilitati la nivelul relatiilor sociale", mai spun cercetatorii.

Printre utilizarile potentiale, oamenii de stiinta indica posibilitatea comunicarii cu persoanele paralizate sau incapabile sa vorbeasca in urma unui accident vascular cerebral. Cercetatorii lucreaza de peste un deceniu in domeniul comunicarii telepatice. Publicarea de articole in revistele stiintifice presupune declararea posibilelor conflicte de interese. Trei dintre autorii acestui studiu sunt angajati ai firmei de robotica si neurostiinte Starlab din Barcelona, care a finantat partial cercetarea.

Citeste si:
Liderii Germaniei, Franței și Italiei, în vizită în Ucraina
Liderii Germaniei, Franței și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.