Cercetatorii de la Spitalul Universitar din Geneva (HUG) au pus la punct un implant ce permite redobandirea echilibrului pentru persoanele care sufereau de anumite tulburari de acest tip, determinandu-i pe oamenii de stiinta sa vorbeasca despre o "premiera mondiala.

Potrivit unui comunicat publicat de HUG, un articol care descrie aceasta inventie a fost publicat in revista online Frontiers in Neurology.

Aproximativ 500.000 de persoane din Europa si Statele Unite sufera de "deficit vestibular", o afectiune a urechii interne care genereaza tulburari de echilibru. Aceasta afectiune a ramas insuficient cunoscuta, chiar si in randul corpului medical.

Studiile au aratat ca este nevoie de circa 9 ani pentru ca un pacient sa primeasca acest diagnostic si ca bolnavii au consultat pana la 20 de medici inainte de diagnosticul final, precizeaza comunicatul HUG.

Echilibrul poate fi afectat de tulburarile ce afecteaza urechea interna.

Atunci cand afectiunea atinge ambele urechi, consecintele sunt adeseori dezastruoase: pacientul merge ca si cum ar fi in stare de ebrietate, se clatina tot timpul, iar vederea ii este neclara. In ciuda severitatii simptomelor, nu exista inca niciun tratament pentru a vindeca un sistem vestibular bolnav.

La Geneva, cercetatorii de la HUG, coordonati de profesorul Jean-Philippe Guyot, au reusit sa dovedeasca faptul ca este posibil sa se restabileasca activitatea fundamentala a sistemului vestibular gratie unui implant care functioneaza pe baza aceluiasi principiu ca implanturile folosite pentru a trata surditatea profunda.

Este vorba deocamdata de un prototip, care se compune din doua elemente: un senzor de miscare, fixat pe craniul pacientului, si electrozi, care conecteaza partea externa a protezei cu nervul vestibular.

Semnalele colectate de senzorul de miscare stimuleaza nervul vestibular, care transmite apoi informatii catre creier. Testele realizate in laborator au aratat ca pacientii care si-au implantat acest dispozitiv isi regasesc acuitatea vizuala in timpul mersului


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.