Oamenii de stiinta de la Scoala de psihologie a Universitatii Flinders din Adelaide au descoperit ca folosirea emotigramelor (cuvant rezultat din combinarea termenilor "emotie" si "pictograma"), cunoscute si ca emoticoane, precum simbolurile reprezentand fete zambitoare sau triste, activeaza regiuni ale creierului rezervate in mod obisnuit pentru decodarea expresiilor faciale reale. Acesta ar putea fi, de altfel, si secretul succesului universal al emotigramelor, care sunt decodate cu aceleasi mecanisme folosite pentru interpretarea expresiilor faciale ale persoanelor din jur.
"Emotigramele reprezinta o noua forma de limbaj pe care o producem", a declarat Owen Churches, unul dintre specialistii participanti la studiu.
Cercetatorii au ajuns la concluzia ca oamenii acorda mai multa atentie chipurilor deoarece incearca sa le "citeasca" pentru a descifra emotiile pe care le exprima. Pe de alta parte, acestia au incercat sa isi dea seama daca acelasi lucru se intampla si in cazul emotigramelor, scrie MEDIAFAX.
Echipa de cercetare a aratat unui grup de participanti imagini ale unor chipuri reale, seturi cu emotigrame zambitoare sau formate din semne de punctuatie, precum si o succesiune de caractere fara nicio semnificatie.
Cu ajutorul unor encefalograme, oamenii de stiinta au determinat modelul activitatii electrice la nivelul creierului, in timp ce participantii priveau diferitele imagini, descoperind ca acestia au reactionat in acelasi mod la toate tipurile de reprezentari.
Cercetatorii s-au aratat surprinsi de aceste rezultate, dat fiind ca nu exista o reactie de tip neuronal la emotigrame pe care oamenii sa o dobandeasca la nastere.
"Inainte de 1982, nu exista niciun motiv pentru care simbolul «:)» putea sa activeze zone ale cortexului responsabile pentru sensibilitatea faciala, dar acum acest lucru se intampla deoarece am invatat ca acest simbol reprezinta un chip. Este vorba despre o reactie neuronala indusa in intregime de cultura, ceea ce este uluitor", a precizat Owen Churches.
Legea pensiilor a fost modificată. Categoriile de români care pot...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
Așteptarea aproape a luat sfârșit, Avatar: Fire and Ash apare în mai puțin de...
Sursa: kudika.ro