Timpul de reactie al unei persoane in momentul in care este pusa in fata unor situatii noi ar putea determina cati ani urmeaza sa mai traiasca aceasta, potrivit unui nou studiu.

In studiul publicat in revista Plos One, cercetatorii de la University College London si University of Edinburgh au analizat informatiile de la peste 5.000 de persoane cu varsta cuprinsa intre 20 si 59 de ani, colectate ca parte a Studiului National de Examinare a Sanatatii si a Nutritiei din Statele Unite ale Americii.

La inceputul studiului, in anii 1990, s-au masurat timpii de reactie ai participantilor. Sarcina era simpla: acestia trebuiau sa apese un buton de fiecare data cand o imagine aparea pe ecranul computerului. In urmatorii 15 ani, participantii au fost supravegheati pentru a se inregistra cati au murit si cati au supravietuit in aceasta perioada.

In total, 378 de persoane (7,4%) dintre participanti au murit, dar in cazul acelora care au inregistrat timpi de reactie mai lenti, riscul de a muri a fost cu 25% mai mare - indiferent de cauze -, in comparatie cu aceia care au avut timpi medii de reactie. S-a ajuns la aceasta concluzie, dupa ce, cercetatorii au evaluat varsta, sexul, apartenenta etnica, profilul socio-economic si factorii de viata ai participantilor, scrie mediafax.

Autorul studiului Gareth Hagger-Johnson a declarat, intr-un comunicat de presa, ca un simplu test de reactii in perioada adulta poate prezice, indiferent de varsta, sex si alti factori, rata de supravietuire a unei persoane.

"Timpul de reactie ar putea indica cat de bine functioneaza sistemul nostru nervos si alte sisteme din organism. Persoanele care raspund, in mod frecvent, cu greu, noilor informatii ar putea experimenta probleme care le intensifica riscul unei morti precoce", a declarat acesta.

"In viitor, am putea fi capabili sa folosim timpii de reactie pentru a monitoriza starea de sanatate si supravietuire. In prezent, un stil de viata sanatos este cel mai bun lucru pe care il pot face oamenii pentru a trai mai mult", a completat Gareth Hagger-Johnson.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.