Mai multe regiuni ale globului, in primul rand zonele tropicale, ar putea atinge un varf al valorilor temperaturilor pana in 2050, cand maximele inregistrate in ultimii 150 de ani vor deveni o regula, se arata intr-un studiu publicat miercuri in revista Nature.

In acest studiu, un grup de cercetatori de la Universitatea din Hawaii a propus un nou indicator al incalzirii climatice. Utilizand diferite modele climatice, acestia identifica in diferite zone geografice anul in care, pornind de la emisiile posibile de gaze cu efect de sera, temperatura medie anuala va depasi constant temperaturile cele mai mari inregistrate in anii 1986 - 2005.

Potrivit cercetatorilor, intr-un scenariu al emisiilor de gaze cu efect de sera, acest varf virtual ar putea fi atins la nivel global in 2047. Potrivit unui scenariu optimist, ce ia in calcul masurile luate impotriva emisiilor de dioxid de carbon, termenul ar putea fi amanat pana in 2069.

"Rezultatele sunt surprinzatoare, indiferent de scenariu, si se vor vedea in curand", declara Camilo Mora, autorul principal al acestui studiu, intr-un comunicat, scrie MEDIAFAX.

Atingerea acestui varf climatic se va petrece la date diferite, in functie de diferitele zone geografice, iar regiunile tropicale sunt primele pe lista.

Astfel, scenariul pesimist prevede ca anumite regiuni din Indonezia (din 2020), chiar Lagos (2029), ar putea experimenta aceste temperaturi fara precedent incepand cu urmatorul deceniu. Mexic ar putea atinge acest varf incepand cu 2031, iar Bombay, in 2034, inaintea unor orase precum Washington (2047), Londra (2056) si Moscova (2063).

"Rezultatele arata ca tarile cele mai afectate sunt cele care au si cea mai slaba capacitate de reactie. In mod ironic, acestea sunt tarile cel mai putin responsabile de schimbarile climatice", adauga Ryan Longman, coautorul studiului.

Desi schimbarile de temperatura ca valori absolute se inregistreaza la Polul Nord, studiul insista asupra faptului ca schimbarile climatice vor aparea cel mai rapid in regiunile tropicale.

Citeste si:
Rămânem tot mai puțini: Cu cât ar putea să scadă populația României...
Rămânem tot mai puțini: Cu...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.