Finala Chefi la cuțite a adus emoții, dar și multă tensiune. După ce Cătălin, Narcisa și Elena s-au luptat în preparate care mai de care pentru a impresiona juriul, format din bucătari de top, râvnita farfurie galbenă a început să se plimbe pe bandă. Ajunsă în dreptul Ginei Pistol, neliniștea a cuprins platoul, căci pe ea a existat un singur nume. Spre surprinderea multora, lucru care s-a observat îndeosebi pe internet, numele Narcisei a fost gravat pe obiect.
Valentina și Narcisa, la cuțite. Desertul prezentat în finală a fost mărul discordiei
Narcisa a avut alături o echipă fabuloasă pentru a-și duce la bun sfârșit meniul ales în ultima etapă a competiției gastronomice de la Antena 1. Drept pentru care, mulți au considerat că nu aceasta merita să ajungă în posesia marelui premiu.
Declarații pline de năduf au apărut în spațiul media și din partea coechipierilor săi. De pildă, Valentina, despre care se poate spune că i-a fost mână dreaptă în finală, în special pe desert. Ea, Nicoleta și Victorina s-au ocupat îndeaproape de deliciul de încheiere.
Aici s-a strecurat și o confuzie, e de părere Valentina, pe care cea din urmă a ținut să o lămurească, spunându-și punctul de vedere în josul unui videoclip publicat pe Instagram. Deși gândurile sale au fost aplaudate de urmăritorii ei din sfera virtuală, concurenta și-a șters notițele, lăsând doar înregistrarea video în urmă. Totuși, se poate deduce că a rămas la aceleași păreri, luând în considerare mesajul publicat după, în care marca faptul că ea și Nicoleta au dus ultimul preparat la capăt.
„Din nou, pe unii dintre noi îi ocolește sinceritatea și modestia. În seara asta, vreau să lămuresc câteva lucruri despre finală. Cred că e bine ca oamenii să își asume ce zic și ce fac, nu să își însușească acțiunile sau ideile altora. Ideea că mousse-ul să fie finalizat în frigider a fost strict ideea mea, nu m-a trimis Narcisa nicăieri și îmi pare rău că a trebuit să clarific acest lucru așa, dar eu voi fi până la sfârșit....la fel de tranșantă și directă. Vă puă lebăda!”
Iar dacă mesajul de mai sus a fost „dat dispărut”, unul încă mai poate fi regăsit pe rețeaua de socializare a concurentei: „Mousse-ul eu l-am facut si cu Nico ...ca sa stiti cui sa cereti reteta !!@nico_brodart.by.nico @chefilacutite”
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cătălin Constantinescu, creatorul robotului RACC care salvează vieți
Sursa: kudika.ro