Cuplurile au avut parte de noi premiere și de decizii extrem de importante, într-o ediție în care trăirile au atins cele mai înalte cote. Poveștile continuă și săptămâna viitoare, vineri de la 20:30 și sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Noutatea serii a fost adusă de apariția în vile a unor cutii misterioase care ascundeau o tabletă cu un mesaj de la Radu Vâlcan. Participanții au aflat astfel că pentru următorul date nu vor mai face alegeri, ci vor surprinși direct la destinație cu apariția ispitei potrivite! Data viitoare vom vedea cine va avea parte de întâlniri, dar și care va fi atmofera.
Deși în ambele case se simțea o oricare tensiune, totul s-a schimbat când flăcările s-au aprins atât la fete, cât și la băieți! Bonfirele care au urmat au demonstrat cât de mult contează răspunsurile care încep să apară. Bianca Iotu și Remi au decis să arunce în foc colierele care simbolizau conexiunea lor, iar Prințesa a avut parte de noi șocuri și de multe lacrimi, când a văzut ce mai face soțul ei.
Ediția a fost una încărcată de emoții, cu discuții de neratat, fiind lider de audiență! Conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:00 – 23:29, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției a înregistrat 6.4 puncte de rating şi 25.2% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 5.4 puncte de rating şi 21.3% cota de piaţă. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 21:19, aproape 1.2 milioane de telespectatori au fost atenți la intensitatea momentelor.
Insula Iubirii, show-ul fenomen, se vede în fiecare vineri, de la ora 20:30 și sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Sorin Costreie și Sorin Ionescu, audiați în Parlament pentru conducerea...
Sursa: garbo.ro
-
4 zodii care greu își recunosc greșelile și par false când își cer scuze
Sursa: kudika.ro