Emisiunea gastronomică „Chefi la cuțite” se apropie de final. În ediția de marți, 15 iunie, s-au aflat finaliștii sezonului 9 al show-ului de gătit de la Antena 1. Mare a fost surprinderea juraților când, printre numele strigate de Irina Fodor, s-a numărat și cel al Elenei Matei. Mică și fâșneață, după cum au descris-o cu toții, concurenta a demonstrat că munca poate să combată experiența altora în bucătărie. De altfel, până și liderul său, chef Sorin Bontea, a caracterizat-o ca fiind bătăioasă. Așa a fost toată viața, însă, dar a fost obligată să nu fie altfel. Greutățile au împins-o spre această atitudine, care în cadrul acestei emisiuni i-a fost de mare folos.

Povestea de viață a Elenei Matei de la Chefi la cuțite

În vârstă de 22 de ani, tânăra din echipa verde s-a descurcat de minune până acum în bucătăria „Chefi la cuțite”. Ea a reușit să scoată farfurii gustoase în probele individuale și să ia note neașteptat de mari, din punctul de vedere al celor care o subestimau.

Elena și-a descoperit pasiunea pentru gătit atunci când mama sa a fost nevoită să plece la muncă în străinătate, iar ea a rămas singură. De la 18 ani profesează ca bucătar la un restaurant din Ploiești și visează să devină unul dintre cei mai buni chefi din țara noastră. Ea studiată la Universitatea Politehnică din București și a hotărât să participe la „Chefi la cuțite” pentru a demonstra că femeile pot fi mai pricepute în bucătărie decât bărbații.

Astfel, telespectatorii au descoperit o ființă care, pe cât de mică, pe atât de puternică. Blondina a povestit în audiții că și-a pierdut tatăl într-un accident de motocicletă pe vremea când avea doar 15 ani. Din acel moment, a fost împinsă de conjunctură să devină sprijinul familiei ei și a ales să se angajeze.

„Am ales să fiu tare pentru mama mea, pentru bunica mea”

„Tatăl meu nu mai este în viață, a murit acum șapte ani într-un accident de motocicletă. A fost un șoc total pentru mine, am ajuns la spital și nimeni nu voia să îmi spună ce s-a întâmplat.

Eram doar cu bunica mea, fiindcă mama lucra în Austria. Nu știam ce să fac, să plâng, să nu plâng. Am ales să fiu tare pentru mama mea, pentru bunica mea. Am ales să fiu stâlpul familiei. Tatăl meu a fost cel mai bun prieten al meu”, a povestit tânăra la prima întâlnire cu jurații.

„Îmi doresc să îi întrec pe bărbați, adică să întrec ideea asta că femeile nu pot, că nu fac față. Cred că doar nu au întâlnit femeile care trebuie. Lucrez ca bucătar la un restaurant din Ploiești și îmi place să îi văd pe oameni mâncând fericiți din rețetele mele”, a mai spus Elena.

Citeste si:
Cum a început povestea de iubire dintre Gina Pistol și Smiley: „Așa...
Cum a început povestea de...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 16 Iunie 2021 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.