Premierul elen Alexis Tsipras nu vrea ca FMI sa participe la al treilea program de salvare a Greciei, in valoare de 86 de miliarde de euro, preferand ca responsabilitatea supravegherii adoptarii reformelor economice sa revina integral zonei euro, relateaza Financial Times.

Tsipras a afirmat intr-un interviu acordat publicatiei ca a fost "nedumerit de atitudinea neconstructiva a Fondului in problemele fiscale si financiare" si a indicat ca FMI ar trebui sa decida la inceputul anului viitor sa nu participe la al treilea program de sustinere, convenit in vara de Grecia cu zona euro. "Credem ca dupa sase ani de administrare a unei crize extraordinare, Europa are capacitatea institutionala de a trata cu succes problemele din interiorul sau", a spus premierul elen.

Afirmatia lui Tsipras ar putea nemultumi guvernul german, care a insistat intotdeauna ca si FMI sa fie implicat.

Autoritatile de la Berlin apreciaza experienta FMI la fel de mult cum pune la indoiala fermitatea Comisiei Europene, noteaza Financial Times.

Tsipras risca totodata sa nemultumeasca FMI, care este un sustinator puternic al restructurarii datoriei publice a Greciei, in timp ce Germania si alte tari din zona euro se opun cu tarie reducerii acestora, chiar daca premierul elen a apreciat sprijinul Fondului in aceasta privinta.

Tsipras a spus ca guvernul sau vrea sa aplice masurile prevazute in programul de sustinere, obiectivul fiind recastigarea suveranitatii si renuntarea la monitorizarea din partea troicii creditorilor, formata din Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si FMI.

"Cu cat vom scapa mai repede de programul de salvare cu atat va fi mai bine pentru tara. Daca Grecia va finaliza prima evaluare din ianuarie, vom acoperi peste 70% din masurile fiscale si financiare din acord", a spus Tsipras.

Premierul si-a exprimat increderea ca Grecia va ridica ultimele masuri de control al capitalului pana in luna martie si va putea reveni la finantarea de pe pietele internationale inainte de sfarsitul anului 2016.

Guvernul condus de partidul Syriza a incheiat in iulie un al treilea program de sustinere financiara cu creditorii tarii, pentru a evita prabusirea sectorului bancar si iesirea din zona euro.

Citeste si:
Grindeanu îl atacă dur pe Cîțu: „Băieţel alintat de tătucul de la...
Grindeanu, atac dur la adresa...

"Suntem de cinci ani intr-un program de salvare. Este greu pentru o tara din UE sa isi piarda suveranitatea o perioada atat de lunga. Pentru a o recastiga si a scapa de controlul troicii, trebuie sa implementam acordul. Este greu, dar mai bine decat oricare alta solutie", a aratat Tsipras.

Succesul recapitalizarii celor mai mari banci din Grecia, cu participarea investitorilor privati, a marit sperantele ca economia elena va reveni la crestere in a doua jumatate a anului 2016. Parlamentul de la Atena a aprobat bugetul pe 2016 si doua legi pentru reforma fiscala si reforma structurala, progrese apreciate de creditori.

Tsipras a recunoscut ca un al treilea pachet de masuri, care trebuie aprobat in ianuarie, include un pas dificil, reforma pensiilor.

Autoritatile din Grecia se opun solicitarii FMI de reducere a pensiilor, argumentand ca obiectivul anului viitor pentru reducerea deficitului fondului de pensii poate fi indeplinit prin restrictionarea pensionarilor anticipate si gasirea unor reduceri alternative ale cheltuielilor.

Citeste si:
Salvarea e în aer. Primele elicoptere Black Hawk ajung în România
Salvarea e în aer. Primele...

Oficialii FMI sunt sceptici si in privinta estimarilor elene de suplimentare a veniturilor bugetare in 2016 si sunt ingrijorati ca obiectivul unei cresteri economice zero in 2015 ar putea fi prea optimist, scrie MEDIAFAX.

FMI a suspendat creditarea Greciei din cauza ingrijorarii legate de sustenabilitatea datoriei publice uriase, care ar urma sa depaseasca 190% din PIB in 2016.

Majoritatea statelor din zona euro resping reducerea valorii nominale a datoriilor Greciei, astfel ca trebuie gasite alte solutii, cum ar fi garantarea unui nivel scazut al dobanzilor si prelungirea termenelor de plata.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.