Modul în care angajatul se simte la locul de muncă va influența nivelul de performanță al acestuia. Tocmai de aceea, este important ca orice angajator sau manager să știe cum să-și trateze angajații, pentru a asigura atât bunăstarea lor, cât și a afacerii lui.

Cunoașterea, conștientizarea și respectarea drepturilor angajatului

Respectarea drepturilor angajatului este, prin lege, obligatorie și nu este negociabilă, reprezentând baza unei relații profesionale sănătoase și cu rezultate de succes. Totuși, mulți manageri sau angajatori, din lipsa de cunoștințe sau din dorința puternică de a atinge toate obiectivele de business, nu acordă importanța cuvenită numărului de zile de concediu de odihnă la care un angajat are dreptul anual, sau numărului de zile de concediu ce trebuie să fie consecutive (10 la număr, adică două săptămâni legate).

În același timp, unul dintre drepturile devenite și mai importante în ultimii doi ani marcați de criza medicală Covid-19, este dreptul la concediul medical. În modurile de lucru care implică zile de lucrat de acasă, mulți angajați sunt tentați să lucreze chiar și în zilele în care nu au o stare de sănătate optimă, însă încurajarea prioritizării stării de sănătate ajută membrii echipei să conștientizeze faptul că angajatorul este preocupat de starea lor de bine.

Un climat de lucru plăcut

O atmosferă plăcută la locul de muncă este principalul factor care îl face pe angajat să vină cu plăcere la locul de muncă. Dacă acest aspect este asigurat de către angajator, el va avea mai multe șanse ca angajații lui să-și facă treaba la nivelul așteptat de manageri.

Climatul de lucru ține atât de condițiile din locul în care se desfășoară activitatea angajaților, cât și de colectiv. Dacă angajatul tău se simte în siguranță și confortabil la locul de muncă, și există acțiuni concrete care ajută la coeziunea echipei și la colaborare, motivația lui va fi, din start, mai mare.

Posibilități de promovare în cadrul companiei

Orice angajat care-și dorește mai mult de la job și de la propria carieră, va evalua posibilitățile de avansare dintr-o companie. Mai mult, dacă este pasionat de munca sa și știe că poate mai mult, acesta va solicita singur o promovare în cadrul companiei.

Citeste si:
4 factori care influențează prețul criptomonedelor
4 factori care influențează...

Programele de dezvoltare și feedback-ul constant poate ajuta angajații să se dezvolte din punct de vedere profesional și să avanseze în cadrul echipei.

De asemenea, bonusurile de performanță sau pentru atingerea obiectivelor reprezintă și ele un factor important în motivarea angajaților și care poate face diferența și în ceea ce privește recrutarea celor mai buni candidați.

În prezent, salariul nu mai este singurul factor decisiv atunci când vine vorba de alegerea și păstrarea unui job. Alte aspecte, precum asigurarea unui spațiu de lucru adecvat, interesul față de hobby-urile și starea emoțională a unui angajat sau acordarea de facilități au devenit poate chiar mai importante. Așadar, orice angajator sau manager ar trebui, în primul rând, să aibă grijă de nevoile angajaților săi și să le ofere cât mai multe motive să dea tot ce e mai bun la locul de muncă.

Citeste si:
Bilete de tren mai scumpe cu 20% de azi. Motivarea autorităților
Condiții, nu, întârzieri și...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Mai 2022 - 01 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.