Auto 12 Aprilie 2017 09:27
Cifra de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete a crescut in a doua luna a acestui an cu 14,9% fata de februarie 2016, ritm mai scazut fata de cel inregistrat in 2016, in timp ce serviciile prestate populatiei au avansat cu 4,3%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul National de Statistica (INS).

In 2016, afacerile din comertul cu autovehicule si motociclete au urcat cu 18% fata de 2015.

Cel mai mare avans, de 23,2%, a fost inregistrat in februarie de serviciile de intretinere si reparare a autovehiculelor, urmat de comertul cu autovehicule (18%) si comertul cu motociclete (11,3%).

Din segmentul serviciilor prestate populatiei, cel mai mare avans l-a inregistrat in ianuarie spalarea articolelor textile, cu o crestere de 6,6%, urmat de jocurile de noroc (+6,2%).

Fata de luna precedenta, cifra de afaceri din comertul cu autovehicule si motociclete a crescut in februarie cu 14%, pe serie bruta, si cu 3%, pe seria ajustata in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate.

De asemenea, tot fata de ianuarie, serviciile de piata prestate populatiei au stagnat in februarie, ca serie bruta, dar au urcat cu 1,6% pe seria ajustata.

Afacerile de retail au fost sustinute anul trecut de cresterea puternica a salariilor, tendinta care ar putea continua si in 2017, relateaza News.ro.

Ultimele statistici arata ca, in februarie, castigul salarial mediu net a scazut cu 2,8%, sau 64 lei, in luna februarie fata de nivelul din luna precedenta, pana la 2.236 lei (496 euro), iar ritmul anual de crestere a incetinit puternic, la 14,5%, de la 18,4% in ianuarie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.