Auto 5 Mai 2022 10:42 de Alexandra Chivu

Fie că ești un șofer experimentat sau începător, unul dintre cele mai importante lucruri pentru a conduce în siguranță este să ai grijă ca mașina să fie întotdeauna pusă la punct și pregătită de drum, chiar dacă circuli doar prin oraș și pe distanțe scurte. O mașină complet echipată și în cea mai bună stare de funcționare îți va asigura călătorii sigure, fără incidente.

Întreținerea și mentenanța mașinii presupun o mulțime de activități, precum revizii, teste, reparații, înlocuiri și îmbunătățiri, care au rolul de a păstra mașina într-o formă bună. Chiar dacă, la prima vedere, toate acestea par complicate și mult prea tehnice, mecanicii din service-urile autorizate știu exact ce trebuie să facă pentru ca fiecare componentă a mașinii să fie în cea mai bună stare. De aceea, dacă nu știi sigur ce trebuie să faci și când, este recomandat să apelezi la ajutor specializat.

Schimbul de ulei

Uleiul de mașină este o componentă esențială pentru buna funcționare a acesteia. Uleiul are rolul de a lubrifia toate componentele motorului și este important să ai grijă să îl schimbi pentru a menține mașina în stare optimă.

Intervalul la care trebuie schimbat uleiul depinde de la un model de mașină la altul, însă se recomandă ca această activitate de întreținere să fie făcută între 10.000 și 15.000 de kilometri. Pentru a fi sigur că procedezi corect, este recomandat să consulți manualul mașinii, deoarece în cazul în care există scurgeri de ulei sau acesta prezintă impurități, motorul poate suferi daune majore.

Înlocuirea filtrului de aer

Aerul condiționat funcționează prin folosirea unui filtru de aer, care are rolul de a împiedica pătrunderea factorilor poluanți din exterior în mașină. Dacă îți dorești ca mașina să fie pregătită întotdeauna pentru un drum lung, iar condusul să fie relaxant, nu un stres, este recomandat ca filtrul de aer să fie schimbat o dată pe an.

Citeste si:
Cum organizezi o nuntă la conac: 5 sfaturi utile
Cum organizezi o nuntă la...

Pentru a te asigura că faci alegerea corectă, caută un distribuitor sau un magazin de încredere de unde să achiziționezi toate lucrurile de care ai nevoie pentru mașina ta. La o simplă căutare pe internet, dacă introduci, de exemplu, magazin de piese auto Timisoara, vei găsi exact ceea ce cauți.

Înlocuirea filtrului de combustibil

Filtrul de combustibil este esențial pentru funcționarea optimă a mașinii. Acesta are rolul de a nu permite reziduurilor din combustibil să pătrundă în motor. Astfel, contribuie la rularea motorului în cele mai bune condiții. Este recomandat ca acest filtru să fie schimbat la fiecare 30.000 – 60.000 de km.

Testarea bateriei

În timp, bateria mașinii se uzează, iar printr-un test de verificare a acesteia se poate afla dacă trebuie schimbată. Este recomandat ca acest test să fie făcut de cel puțin două ori pe an, în funcție de gradul de utilizare a mașinii. De asemenea, este important ca fiecare șofer să aibă un tester pentru bateria auto, care va indica momentul în care este nevoie de schimbarea bateriei.

Citeste si:
Zeci de mii de polițe RCA expiră în câteva zile. Ce trebuie să facă...
Zeci de mii de polițe RCA...

Înlocuirea lichidului de frână

Unul dintre cele mai importante lichide dintr-un autoturism este lichidul de frânare. Cu ajutorul acestuia te asiguri că frânezi eficient, într-un timp cât mai scurt. Lichidul de frânare atrage umiditatea, iar dacă nu este schimbat cel puțin o dată pe an, va afecta negativ componentele sistemului de frânare.

Spălarea exteriorului mașinii

Spălarea mașinii este o operațiune simplă, a cărei importanță este de cele mai multe ori ignorată de către șoferi. Ideală ar fi o spălare amănunțită, chiar și sub vehicul, însă și spălarea clasică, la spălătorie sau acasă, cu apă și detergent special, este suficientă nu doar pentru a păstra aspectul mașinii, ci și pentru a menține componentele exterioare în cele mai bune condiții.

Citeste si:
Cum să ţii sub control cheltuielile legate de întreţinerea şi...
Cum să ţii sub control...

Schimbarea lichidului de transmisie

Lichidul de transmisie nu trebuie schimbat foarte des, însă este o operațiune care trebuie efectuată conform cu indicațiile producătorului. Pentru anumite modele de mașini, se recomandă schimbarea lichidului la 50.000 km, pe când în cazul altora, schimbul este necesar la 100.000 km. Este important să respecți indicațiile, pentru ca mașina să funcționeze în condiții optime.

Deși unele dintre aceste sfaturi sunt de cele mai multe ori trecute cu vederea, operațiunile de întreținere a mașinii sunt esențiale pentru ca aceasta să funcționeze în cele mai bune condiții, cât mai mult timp. Respectă întotdeauna indicațiile de întreținere ale producătorului și bucură-te de călătorii relaxante, fără incidente!

Citeste si:
Cu ce te poți deplasa eficient într-un oraș aglomerat: Top 5...
Cu ce te poți deplasa...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 5 Mai 2022 - 10 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.