Saptamina care a trecut a fost, probabil, cea mai tensionata dintre cele aproape cinci de cind s-a declansat criza ziaristilor luati ostatici in Irak. A fost saptamina in care a devenit tot mai evident faptul ca jurnalistii au fost transferati catre o grupare mult mai radicala decit cea care, aparent, i-a capturat initial.

Vineri, 22 aprilie, Al Jazeera a difuzat din nou o inregistrare cu cei rapiti. Spre deosebire de precedentele imagini, difuzate in primele zile ale crizei, de data asta parea altceva. Calitatea inregistrarii era mult mai slaba, iar jurnalistii pareau marcati de perioada de captivitate. Marie Jeanne Ion, fara basma pe cap si cu parul in dezordine, lansa ultimatumul de patru zile acordat de rapitori autoritatilor romane pentru a-si retrage trupele din Irak. Ovidiu Ohanesian, cu un pistol la timpla, rezema intr-o atitudine de resemnare peretele negru in fata caruia au fost asezati. Sorin Miscoci parea ca plinge si incerca sa-si stearga lacrimile cu mineca. Toti erau incatusati.

Intr-un cadru separat, aparea si Muhammad Munaf, calauza celor trei, care cerea presedintelui Bush sa intervina pentru eliberarea lor. De data asta, rapitorii se si identificau: Escadroanele Mu’adh Bin-Jebel, o grupare necunoscuta pina atunci.

In aceeasi seara, celula de criza de la Cotroceni a emis un comunicat in care specifica faptul ca difuzarea casetei este "o noua proba care sa confirme ca cei trei cetateni romani sint vii si nevatamati si ca persoana de contact este reprezentantul grupului care ii detine" si ca "modul in care se face aceasta proba este la latitudinea celor care ii detin pe cei trei romani".

Portocaliul blestemat

Cu o uimitoare rapiditate, tot vineri, PUR a anuntat ca solicita retragerea trupelor din Irak, iar o zi mai tirziu presedintele acestui partid, Dan Voiculescu, s-a oferit voluntar spre a fi luat ostatic in schimbul jurnalistilor. Duminica seara, in fata Cotrocenilor, redactia Prima TV a organizat un miting de solidaritate cu ostaticii, tip de manifestare care avea sa continue si sa se amplifice si in zilele urmatoare.

Pina la expirarea ultimatumului, au urmat zile de maxima tensiune, pe fondul unei chinuitoare lipse de informatii. Marti, 26 aprilie, au venit doua mesaje de la Bagdad. Unul telefonic, in redactia Prima TV, cu putin timp inainte de expirarea ultimatumului, la care s-au auzit vocile celor trei jurnalisti rapiti cerind salvarea vietilor lor si retragerea trupelor din Irak. Pentru ca seara, Al Jazeera sa difuzeze cele mai dramatice imagini de pina atunci: Marie Jeanne Ion implorind, Ovidiu Ohanesian ras in cap si plingind, iar Sorin Miscoci imbracat in portocaliu, uniforma celor condamnati la moarte de gruparile fundamentaliste din Irak. Tot in portocaliu, intr-un cadru separat, aparea si Muhammad Munaf. Ultimatumul era prelungit cu inca 24 de ore.

A urmat o miscare extrem de curioasa a Presedintiei, sub forma unui comunicat de presa in care rapitorilor li se cerea eliberarea neconditionata a lui Marie Jeanne Ion, pe motiv ca e femeie si in religia ortodoxa femeile se bucura de un statut special, asemanator celui al copiilor in religiile islamice.

Tacere de plumb

Totodata, comunicatul facea apel la Consiliul Inteleptilor Musulmani de a interveni in favoarea eliberarii ostaticilor. Era pentru prima data cind celula de criza comunica cu rapitorii prin intermediul presei.

Joi, mai multe instante din Irak au facut apel la rapitori sa-i elibereze pe romani: Consiliul Inteleptilor Musulmani, Partidul Islamic Sunnit si Presedintia irakiana. Pina aseara, la inchiderea editiei, raspunsul rapitorilor inca se lasa asteptat.

Sase sudanezi, executati fara ezitare

Gruparea Ansar al-Sunna a difuzat joi pe un site Internet islamist o inregistrare video prin care anunta executarea a sase cetateni sudanezi, angajati ai unei companii care colabora cu fortele americane din Irak, transmite AFP. Cele sase persoane care apar in imagini se prezinta si afirma ca sint angajati ai companiei iordaniene al-Daud, "care colaboreaza cu fortele americane". Acestia declara ca regreta faptele pe care le-au comis si "se caiesc" dar, intr-un comunicat al gruparii Ansar al-Sunna, care revendica executarea lor, se precizeaza ca remuscarile ostaticilor sint tardive. Pe fundalul unor imagini neclare pot fi auzite focuri de arma si, ulterior, strigatul "Allah wou Akbar" ("Dumnezeu e cel mai mare").


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.