Astazi, elevii si studentii din Bulgaria se bucura de o zi libera. Ei sunt, de fapt, spectatorii pe care conteaza Guvernul pentru a asista la spectacolele si concertele organizate in capitala Bulgariei. In fata impozantei cladiri a Palatului Culturii, construita in stilul functionalismului brejnevist, cu incepere de la ora 17,00, are loc un concert ce reuneste cele mai populare formatii din aceasta tara.

Pentru a marca si din acest punct de vedere sincronizarea cu Europa, Sofia va fi apoi gazda unei tehnoparade, ce va traversa centrul orasului. Ca si Bucurestiul, Sofia se afla mai mult sub semnul sarbatorilor pascale si mai putin sub cel al Europei. Ieri, in Duminica Floriilor, peste tot se puteau vedea in oras fete si femei ce purtau coroane de salcie, iar bisericile si catedralele erau ticsite de credinciosii care asistau la slujba. Spre deosebire de Romania, Bulgaria va avea, pe 25 iunie, alegeri parlamentare. In incercarea de a capitaliza accederea in UE, agentii electorali ai partidelor aflate la putere au tapetat locurile unde se desfasoara evenimentele cu afise in care simbolistica europeana se contopeste cu cea bulgara.

De altfel, ca si romanii, in proportie de 80 la suta, bulgarii cunosc foarte putine lucruri despre Uniunea Europeana. Acest fapt nu-i impiedica sa se bucure foarte tare de intrarea lor in clubul atat de select. Gheorghi Gatev, unul dintre cei mai bine apreciati ziaristi din Bulgaria, spune ca aceasta "euroforie" nejustificata, ce caracterizeaza cele doua tari, nu face decat sa dovedeasca inca o data ca cele doua popoare, desi sunt atat de aproape si atat de asemanatoare, se cunosc, de fapt, atat de putin. Ca si la Bucuresti, spune Gatev, la Sofia totul se face sub presiune si in ultimul moment, existand riscul sa nu putem profita de avantajele oferite de UE. Clasa politica de aici este permanent criticata.

Una dintre temerile impartasite de opinia publica este legata de felul in care se vor administra fondurile europene. Gatev merge mai departe si afirma deschis ca se teme de faptul ca cei aflati la putere vor deturna aceste fonduri, ingreunand astfel procesul de ratificare a Tratatului. Paradoxal, poate ca cei mai constienti de dificultatile generate de procesul de aderare sunt cei implicati in agricultura. Desi UE a promis Bulgariei 4 miliarde de euro, decalajul ce urmeaza a fi recuperat ne face sa credem ca nevoile sunt mult mai mari. Venind dinspre Ruse, ca in orice parte a Romaniei, in Bulgaria poti vedea deseori tarani arandu-si parcelele cu pluguri primite, la care sunt inhamati cai. Si aici, principalele unelte pentru lucrarile de sezon sunt sapa sau harletul, in functie de puterea fizica a celui care le manipuleaza. Populatia urbana este mai optimista.

Cei mai putin informati asteapta de la UE cresterea salariilor si libertatea de a munci oriunde. Cei constienti de ceea ce are sa se intample nu asteapta decat coerenta in justitie, economie si administratie. Pentru a-i pune pe bulgari la curent cu ceea ce au semnat reprezentantii lor astazi, ziarele, televiziunile si posturile de radio difuzeaza editii speciale, in care sunt prezentate istoria UE, momentele aderarii Bulgariei si principalele prevederi ale Tratatului. Nu lipsesc nici comparatiile cu Romania. Vladimir Bereanu, redactor al Televiziunii bulgare, spune ca, in sfarsit, se poate vedea cat de mult se aseamana cele doua tari. Fizionomia populatiei, umorul si chiar salariul minim pe economie sunt asemanatoare in Bulgaria si Romania.

Similitudinile nu se opresc insa aici. Gropile din asfalt, fatadele scorojite ale blocurilor de locuinte, atentia suspecta a Politiei, mai ales a celei rutiere, te fac aproape sa nu observi cand treci dintr-o tara in alta. Noroc cu alfabetul chirilic. Muzica parcurilor este totusi diferita. Daca la Bucuresti interpretii strazilor prefera repertoriul international, la Sofia parcurile rasuna de ritmurile muzicii populare bulgare, in care cimpoiul este cel care da tonul. In rest, cele doua tari se merita una pe alta, iar despre Bulgaria se poate spune ca este o Romanie mai mica. Dimensiuni reduse caracterizeaza si delegatia bulgara ce va asista la ceremonia semnarii: sapte persoane. Presedintele Parvanov, premierul Simeon de Saxa Coburg, ministrul de Externe Solomon Pasi, cel al Integrarii, Meglena Kuneva, cei doi presedinti ai Camerelor parlamentare si un expert din Ministerul de Externe.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.