Chiar daca anul 2008 va fi putin mai rece decat 2007 si in toata Europa ninge, schimbarile climatice vor continua sa-si faca efectul
Iarna aceasta va fi una normala, conform prognozei meteo pe 2008. Va ninge, iar temperaturile se vor incadra intre valorile medii obisnuite pentru aceasta perioada a anului. Intr-un interviu acordat ziarului „Adevarul", Ion Sandu, directorul general al ANM, spune ca ninsorile cazute in emisfera nordica, inclusiv in Romania, nu anuleaza efectul incalzirii globale.

- Ce inseamna iarna normala din punct de vedere meteorologic, in Romania?

- Intr-o iarna normala, atat cantitatile de precipitatii, cat si temperaturile sunt foarte apropiate de valorile medii globale pentru acea perioada a anului. De exemplu, luna ianuarie se incadreaza, din punct de vedere meteorologic, intre valorile obisnuite pentru aceasta perioada. Temperatura medie a lunii este de -5 grade Celsius, iar precipitatiile se situeaza in jur de 40 l/m². Aceasta nu inseamna insa ca, in fiecare zi din aceasta luna, se vor inregistra doar -5 grade Celsius.

Este posibil, asa cum de fapt s-a si intamplat, sa avem o saptamana cu -20 grade Celsius, dupa care sa urmeze o perioada cu +10 grade. De asemenea, nu vor exista fenomene meteo extreme pe perioade foarte lungi. Concret, a fost viscol in Romania, va mai fi viscol, dar nu pe o perioada atat de lunga incat sa fie considerata o anomalie in prognoza pe lunga durata.

- In Romania a nins. Inseamna ca nu suntem atinsi de incalzire globala?

- Se pune tot mai des intrebarea daca Romania mai are sau nu patru anotimpuri. Iarna trecuta a fost una atipica, pentru ca nu a nins, iar temperaturile au fost cu 5 grade mai mari decat normal, in ianuarie, si cu 3 grade mai mult in februarie, de exemplu.

Astfel, iarna trecuta s-a inscris in lungul sir de ani cand temperatura medie, la nivel global, si, in particular, temperatura medie in Romania a fost mai mare decat ar fi fost normal sa fie. Dar faptul ca in Romania avem acum o iarna normala si ca vor exista, categoric, patru anotimpuri nu inseamna ca nu mai poate fi vorba de schimbari climatice.

Se va inregistra probabil o crestere a temperaturii medii globale cu numai 0,3 grade Celsius, si nu 0,5 grade Celsius, asa cum s-a intamplat in anii anteriori. Dar temperatura care se va inregistra in 2008 va fi oricum mai mare decat ar fi fost normal sa fie.

Toata comunitatea stiintifica afirma, in momentul de fata, ca in anul 2008 va fi putin mai rece decat in 2007, dar anunta ca se va inregistra totusi o crestere fata de temperatura medie globala. Deci, daca in Romania avem o iarna normala, aceasta nu inseamna ca nu mai exista schimbari climatice. De altfel, cand vorbim de incalzire globala, nu trebuie sa ne gandim la particularizari.

Chiar daca la noi in tara ninge, in alta parte a Globului temperatura poate sa creasca mai mult decat normal. Astfel, atunci cand se face media la nivel global, se constata, de fapt, o crestere a temperaturii. De exemplu, in ultima suta de ani a crescut temperatura medie globala cu 0,7 grade Celsius.
In Romania, temperatura medie a crescut, de asemenea in ultima suta de ani, cu 0,6 grade Celsius. Dar exista zone in tara noastra unde temperatura a scazut. Prin urmare, cand vorbesti de incalzire globala, o chestiune locala, cum sunt aceste zapezi, nu anuleaza efectul schimbarilor climatice.

- Incalzirea globala poate fi considerata un fenomen natural?

- Exista intr-adevar cauze naturale care, in decursul istoriei, duc la cresterea temperaturii medii globale, cum ar fi: miscarea de drift a continentelor, miscarea de rotatie a Pamantului, inclinarea axei Pamantului sau emisiile de gaze din timpul eruptiilor vulcanilor.

Astfel, din cauze naturale, in 2000 de ani, se inregistreaza o crestere a temperaturii medii globale cu 0,7 grade Celsius. Dar, cercetatorii au descoperit ca temperatura medie globala a crescut din cauza gazelor cu efect de sera in ultima suta de ani cu 0,7 grade Celsius. Deci, ceea ce ar fi trebuit sa se produca in 2000 de ani s-a produs in numai 100 de ani. Deci, ritmul de crestere a temperaturii medii globale s-a modificat in perioada industrializarii. De asemenea, la cresterea cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera contribuie, pe langa industrie, si defrisarile.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.