"Romania se situeaza printre cele mai rurale tari din Europa, cu o populatie urbana de numai 55%. Intre tarile candidate se afla pe ultimul loc", se preciza in iunie 2002 in Proiectul PHARE RO 9907-02-01, "Studii de impact privind pre-aderarea".

"Cazul Romaniei e comparabil cu cel al Portugaliei intre tarile UE, tara care are unul din cele mai scazute niveluri ale populatiei urbane din Europa. In ultimul deceniu, populatia urbana a inregistrat fluctuatii usoare, intre 54,3% si 55,0%, cu o tendinta de descrestere la sfarsitul intervalului." Romania a inghetat in timp. Iesiti la campul muncii si obligati sa supravietuiasca din pensii mizerabile, oamenii s-au mutat de la bloc la tara. "In 1997, migratia spre zonele rurale a fost mai mare decat spre zonele urbane, inregistrandu-se astfel o modificare a unui proces de lunga durata de migrare dinspre zonele rurale spre cele urbane, sustine studiul citat. Anul 1990 poate fi vazut ca ultimul in care a avut loc exodul populatiei rurale spre zonele urbane." Suntem deci o tara de tarani. Uniunea Europeana a strambat din nas, ne voia emancipati. Civilizarea noastra, prin cresterea populatiei urbane, a fost una din multele conditii preaderare. Ne-am conformat. Printr-o lege, care a aprobat Planul de amenajare a teritoriului national. Cum naiba sa cresti peste noapte populatia urbana? Sa muti satul la oras, adica?! Dar daca te scarpini invers si muti orasul in sat?! Credeti ca nu se poate? Ba s-a putut! Din 2001 si pana-n zilele noastre, multe dintre comunele care aveau atunci doua-trei blocuri, s-alea ramase de pe vremea fostelor IAS-uri, au fost ridicate in rang. Orase doar cu numele. La inceput localnicii s-au bucurat, credeau ca se emancipeaza, dar si-au dat repede seama ca au fost trasi pe sfoara. "Orasul" pentru ei nu insemna decat impozite mai mari. Un bir pe care multi dintre romani il platesc pentru aderare.

Avantaje?

Dumnezeu cu mila... Aceleasi probleme, aceleasi strazi pline de glod si de gropi, aceleasi curti cu cotinete si cu veceuri in spate. Aceeasi tara. Si-o alta teapa.
Incepand de astazi, Jurnalul National va prezinta, intr-un serial de reportaje, povestea catorva dintre localitatile devenite orase doar cu numele.

Cazanestiul, orasul de la tara

In localitate, autobuzul nu circula niciodata, spital nu exista, hotel nici atat. Strazile sunt neasfaltate, canalizarea si gazele sunt un vis greu de realizat, iar copiii care vor sa faca liceul sunt nevoiti sa mearga tocmai in Slobozia. Blocuri nu exista decat la marginea orasului, vreo sase la numar, darapanate si ingropate in lacuri cu apa menajera. Si cu toate acestea, Cazanestiul poarta de vreo trei ani rang inalt, trecand de la comuna la statutul de oras. Desi nici macar numarul de locuitori pentru a deveni oras nu-l indeplineste...

Casele mici si batranesti se ascund in spatele gradinitelor cu flori si a catorva cladiri mai falnice. "Ale primarului si ale secretarului", dupa cum chicotesc in soapta cateva femei iesite in fata portii. Ploaia marunta si deasa a inmuiat de tot pamantul bolovanos, transformand drumurile in namol si in gropi pline cu apa. Cu capetele plouate, copiii ies de la scoala. In urma lor, doar cainii ce se mai gudura, bucurosi pentru vreun biscuite sau colt de paine aruncat in graba. Sau vreun varstnic care-si mai taraste picioarele pentru a lua vreo galeata cu apa de la vreun vecin. Strazile sunt aproape pustii. In Cazanesti nu exista nimic care sa te puna pe ganduri cum ca nu ai fi intrat intr-o localitate de la tara. Drumurile neasfaltate, casele cu pridvor, fantana din curte, portul si vorba oamenilor, toate te duc cu gandul la un sat in toata puterea cuvantului. In realitate, Cazanestiul a renuntat la originea sa rurala si a dat semnatura pentru a deveni urban.

"COMUNA-ORAS". Mult s-au bucurat localnicii cand au auzit ca locul in care traiesc de cand sunt copii va deveni oras, ca deh, spun ei, "speram si noi ca vom avea de toate. Dar nimic nu s-a intamplat in bine", se plange una dintre "orasence", tanti Filofteia, o femeie rotofeie de 75 de ani si guraliva peste masura. "Ne-am dus ca oile la votare, ca ni s-a promis ca in cateva luni nu ne vom mai inmoroi sosonii in namoale, ca vom avea si noi apa calda si ca nu va mai trebui sa alergam dupa carute cu lemne ca sa facem focul. Ne-au mintit, maica! Si noi prosti ca am crezut. Acum tragem ponoasele!", sare cu gura si vecina sa, tanti Manda, de 70 de ani. "Statul ne jupoaie, ia pielea de pe noi. Impozitele astea ne-au nenorocit. Daca in trecut plateam impozit cateva sute de mii, acum, milioane. E foarte mult pentru niste pensionari", spune femeia si da sa plece. Nu face un pas, ca isi mai aduce aminte de nelegiuirile care se petrec in "comuna-oras", dupa cum o numesc localnicii facand haz de necaz. "Barul e vizavi de scoala, betivanii isi fac nevoile acolo, miroase urat peste tot in jur, nimeni nu vede. Politia sta bagata inauntru si pe-afara se fura. Porci, pasari, s-a furat si monumentul pe care l-aveam aici, ba si burlanele de la biserica. Oamenii nu au ce sa manance si noua ne trebuia sa fim oras", isi varsa naduful femeia, dupa care o ia catinel spre casa. Tot cu sacosa goala. De cand nu mai sunt "tarani", ci "oraseni", oamenii se vaita ca toate ar fi mai scumpe si ca viata parca li s-a ingreunat.

ORAS PE CRITERII POLITICE. Tinerii au plecat care incotro, spre Slobozia sau chiar Bucuresti, in cautarea de munca. In proaspatul oras, doar varstnicii si copiii de scoala ce au mai ramas sa populeze localitatea. Oamenii nu s-au instrainat prin Italia sau prin Spania, nu si-au inaltat vile si nici masini straine nu se zaresc pe ulitele orasului. Ei tot cu caruta si cu bicicleta ce se mai plimba. Si, desi ar fi trebuit sa depaseasca 5.000 de locuitori pentru a putea deveni oras, Cazanestiul nu numara mai mult de 3.700 de oameni. "Cred ca suntem singurul oras cu un numar atat de mic de locuitori. Alte comune au peste 8.000 de oameni, au gaze, drumurile asfaltate, si tot nu au fost facute orase. Si noi, care nu avem nimic, am devenit, fara voie, oraseni", spune primarul orasului, Visan Emanoil. Si, fara sa se mai ascunda, omul incepe sa povesteasca cum au stat lucrurile, cum oamenii pe care ii pastoreste au devenit mai mult impinsi de la spate, decat voit, oraseni. "Prin 2003, cand comuna a fost propusa sa devina oras, Marian Balan, unul dintre localnici, era si prefect al judetului Ialomita. Iar mandria lui a fost ca noi sa devenim oraseni, desi toata lumea stia ca nu avem nici macar un criteriu indeplinit din sirul de conditii impuse pentru a deveni oras. A venit in comuna, a facut propaganda, a bagat in capul oamenilor vrute si nevrute, numai neadevaruri, ba mai mult,
s-a dus cu urna si in unele case, numai ca sa iasa numarul de voturi. Nu s-a tinut cont ca nu aveam populatia necesara, nici infrastructura si, mai ales, nu aveam forta economica. Am devenit oras din orgoliu, pentru a-si crea el o imagine buna", dezleaga primarul misterul trecerii de la comuna la oras.

BAIA LA LIGHEAN. Din cauza copiilor putini care mai frecventeaza scoala, nici liceul aproape ca nu mai exista. Clasa a IX-a s-a desfiintat anul trecut, iar acum, clasa a X-a tinde sa aiba aceeasi soarta. Din 31 de copii cati erau anul trecut, acum daca mai calca pragul scolii vreo opt sau noua. In oras exista o singura scoala, cu trei "localuri", dupa cum ne explica secretarul Primariei, Mihalcea Tanase: doua cladiri in care invata copiii in clasele I-IV si alta cladire unde invata clasele X-XII si trei clase de arte si meserii cu profil agricol. "Copiii sunt tare nevoiasi. Parintii abia se descurca cu mancarea pentru ei, daramite sa se mai preocupe de carti, de rechizite, de bunul mers al educatiei", spune primarul orasului, resemnat ca "mai mult nu pot face pentru locuitorii Cazanestiului". Desi anul trecut bugetul Primariei a fost de 29 de miliarde de lei, doar un singur proiect a fost demarat, in valoare de 4 miliarde de lei, si anume realizarea unui dig de aparare pentru a tine in frau apele dezlantuite in cazul unei inundatii. In rest, comuna de acum trei ani a ramas la acelasi stadiu, desi pe placuta de la intrare in Primarie troneaza cuvantul "oras". In realitate, un oras de carton, in care nici macar un parc in care copiii sa se joace nu exista sau vreo vidanja pentru ca oamenii care vor sa-si construiasca baie sa poata goli haznalele. Nea Righi are 51 de ani si de cand se stie tot in lighean s-a spalat. Chiar si acum, cand puterile l-au mai lasat, tot si-ar mai construi o baie, dar ce folos, apa calda nu are in casa, iar pentru un boiler si intreaga instalatie ii trebuie ceva bani, mai cu seama ca "salariul meu se duce pe lemne, ca tre' sa le iau din timp, ca altfel fac toamna si iarna pe frig, pe mancare si pe doctorii".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.