Parinti orfani

Un oras care pare ca doarme. Oare chiar doarme? Unde sunt locuitorii? Ii gasesti cu greu, mai ales pe tineri. Batranii au mai ramas aici, sa tina "flacara" urbei nestinsa.

Copiii lor au ajuns peste mari si tari, la munca. Unii spun ca in Victoria n-ar mai trai acum mai mult de 4.000 de suflete. Altii se arata mai optimisti, apropiindu-se de 9.000 de locuitori. Oare mai conteaza cifrele intr-un loc in care urechile iti tiuie de atata liniste?!

Incerc sa gasesc casa in care locuiesc vremelnic, dupa ce m-a prins noaptea pe drum. Strazile slab luminate ma conduc inevitabil spre centrul micului orasel.

Parca s-a dat stingerea. Nimeni nu e prin preajma. Chiar si blocurile pe care le depasesc cu repeziciune par sa doarma. Putine lumini la ferestre. In sfarsit, stabilesc de departe un reper.

E vorba de turla bisericii din buricul urbei. M-am descurcat singur pana la hotelul la care sunt cazat, pentru ca altfel n-as fi gasit pe nimeni care sa-mi arate directia cea buna. Intru in singurul magazin cu staif din zona, la parterul unei case vechi.

Vanzatoarea se uita mirata la mine, ca doar ii deranjasem linistea in care isi numara borcanele de pe rafturi, sa-i treaca timpul mai repede. Cateva conserve, mezeluri si o musca agasanta. Intreb daca mai sunt si alte buticuri in apropiere. Femeia imi insira o lista de stradute pe care s-o iau. "E prea mic orasul sa nu nimeriti", sunt incurajat de gazda care isi ia la revedere cu un zambet larg.

Mai aproape de salbaticie

De aici pana la poalele Fagarasului faci numai trei kilometri, daca o iei de-a dreptul peste camp. Culmea, mai repede ajungi din localitatea asta pana in salbaticie, in timp ce pana la civilizatie e cale mai lunga, de opt kilometri, pana la gara Ucea, care te scoate, pe drumul de fier, spre Brasov ori spre Sibiu.
Ceea ce m-a frapat aici, in urbea aceasta, e linistea pe care n-o mai intalnisem decat in necunoscutul vailor pierdute intre munti. Dar uite ca se poate ca si intr-o asezare omeneasca sa-ti tiuie urechile din prea apasatoarea tacere. Blocuri peste tot.

Unele mai vechi, din anii '50, cu acoperisul inclinat si un singur etaj, se intercaleaza cu cele mai noi, cu patru etaje, din perioada "epocii de aur". Culmea e ca cele vechi sunt mai colorate, de la tomnaticul tiglei pana la jocurile de culori ale zidurilor, fata de cenusiul patratos al "modernelor".

Stradutele, mai inguste sau mai late, mai lungi ori mai scurte, se avanta prin toate cotloanele orasului, parca pentru a-ti arata toate fetele fiecarei cladiri. Aud, la un moment dat, in spate, doi negustori, iesiti de-o parte si de alta a unei alei, fiecare in fata magazinului sau, cum oftau, zicandu-si ca a venit "alta zi pustie".

Intre 4.000 si 10.000 de suflete

Cei mai pesimisti cred ca la ora asta in Victoria ar mai fi vreo 4.000 de suflete. Asta e aprecierea preotului Octavian Smadu, cel care pastoreste biserica din centru. Omul mi-a zis ca multe case sunt pustii si putine usi i se deschid atunci cand pleaca sa-si binecuvanteze enoriasii in propria lor gospodarie.

In schimb, primarul orasului, profesor de meserie, Viorel Olteanu, imi da o cifra mult mai mare, de vreo 9.000 de oameni, cati s-ar gasi acum aici, dintre care 2.000 sunt pensionari. Cert e ca orasul n-a trecut nici in vremurile sale bune cu mult peste cifra oficiala de azi. Am intrat pe diverse pagini de internet care au legatura cu aceasta localitate si am descoperit acolo ceva cu totul neasteptat.

Sunt mesaje venite din toata lumea, din Germania, Canada, SUA, Australia, de la oameni ajunsi pe acele meleaguri, dar nascuti in Victoria. Si care vorbesc despre radacinile lor. Chiar si prin bariera aceasta electronica, cea care ii tine pe indivizi la distanta de mii de kilometri unul de altul, se simte printre randuri tremurul unei lacrimi...

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe