Piesa “Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali” de Matei Visniec a deschis stagiunea Teatrului National Bucuresti.

Duminica seara, la Sala Atelier, premiera a fost umbrita de strigatele din stal ale unui tanar (consultant financiar de meserie): “Rusine, rusine! Ati jucat prost!” Nestiind sa argumenteze sau poate nevrand, tanarul (consultant financiar) si-a permis si a reusit sa strice o seara atat actorilor, dar mai ales publicului. Din sala i s-a strigat: “Nu ne intereseaza parerea ta!”. Poate ca repertoriul Nationalului ar fi trebuit sa fie gandit astfel incat sa nu duca la asemenea reactii. Nu ni s-a parut ca actori ca Medeea Marinescu, Claudiu Bleont, Florina Cercel sau Mircea Rusu ar fi jucat prost. Nu! Dar in repertoriul primei scene a tarii nu-si avea loc un astfel de text.

Dincolo de text, de talentul dramaturgului, montarea lui Florin Fatulescu nu exceleaza. Piesa lui Visniec este o fantezie atroce, o poveste a intelectualului care “iarta, dar nu uita”. Regasim aici un Visniec pe care experienta comunista il obliga ca om si ca artist sa se exprime. Replici ca “Stalin tu ne alinti gandirea/ Amant al revolutiei tu esti” trezesc amintiri de cosmar.

Muzica este oferita de Rodica Fatulescu, cu exceptia “Cantecului partizanilor”, iar costumele sunt semnate Liliana Cenean. Intr-un decor de Puiu Antemir, in care personajul principal, Stalin, “vegheaza” dintr-un tablou ce domina scena, grupul de nebuni este format din Andrei Duban, Tomi Cristin, Dorin Andone, Ovidiu Cuncea, Sanda Toma, Amalia Ciolan, Tatiana Constantin si Natalia Calin.

Povestea fiecarui nebun despre intalnirea cu Tovarasul este transpusa in scene lungi, dar cu multe semnificatii. Cuvantul-cheie este utopia. Chiar si dupa moartea comunismului vom avea sentimentul remanentei lui, este mesajul piesei. Piesa lui Visniec este construita tocmai pe aceasta utopie. Regizorul Florin Fatulescu si Matei Visniec redau expresiv farsa, rad de acest experiment, nu cad in derizoriu, si nu uita sa ne aminteasca prin ce am trecut.

Avem nevoie de “reimprospatarea memoriei”, asa cum scrie Matei Visniec, dupa cum avem nevoie si de teatru clasic si de comedii. Am stat prea mult timp plansi si incruntati.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.