Majoritatea sesizarilor vin de la angajatii radioului si televiziunii publice

Radioul si televiziunea publica sint oficial verificate de doua saptamini de Comisia de ancheta parlamentara. Dupa 15 sesizari primite, presedintele comisiei, Raluca Turcan, a anuntat ca astazi incep primele audieri. Alina Mungiu-Pippidi, presedintele Societatii Academice Romane, afirma ca ancheta va releva "cu certitudine ca multe persoane cu functii de conducere, atit din fosta putere, cit si din fosta opozitie, au avut de profitat de pe urma conflictului de interese".

Infiintata pe 9 martie pentru a lua la bani marunti activitatea Societatii Romane de Televiziune (SRTV) si Societatii Romane de Radiodifuziune (SRR), Comisia parlamentara de ancheta n-a reusit pina acum decit sa-si definitiveze regulamentul de control. Acesta a fost stabilit saptamina trecuta, la prima intilnire a membrilor comisiei, care au preluat unele dintre sugestiile directorului general al SRTV, Valentin Nicolau. Printre altele, acesta a cerut prezenta Consiliului National al Audiovizualului (CNA), Centrului pentru Jurnalism Independent, Clubului Roman de Presa si Agentiei de Monitorizare a Presei "Academia Catavencu".
Presedintele comisiei, liberala Raluca Turcan, a pus la dispozitie un e-mail pentru reclamatii, iar presa poate avea acces la declaratiile de la audieri doar cu acceptul persoanelor in cauza.

Manipulare la SRR, coruptie la SRTV

Mai multa ancheta decit aceasta comisie parlamentara au facut angajatii SRR, Agentia de Monitorizare a Presei si SAR. Anul acesta, in ianuarie, 11 ziaristi din Societatea Romana de Radiodifuziune au prezentat, in cadrul unei conferinte de presa, un "Raport privind politica editoriala si financiara a SRR", unde se aduc acuzatii grave la adresa presedintelui-director general al radioului public, Dragos Seuleanu. Agentia de Monitorizare a Presei a difuzat si ea un comunicat de presa pe tema protestului ziaristilor din SRR, in care arata ca, "pe parcursul ultimilor trei ani, programele de stiri ale TVR si Radio Romania Actualitati au fost constant manipulate in sensul eliminarii informatiilor critice la adresa liderilor puterilor politice".

Alina Mungiu-Pippidi, presedintele Societatii Academice din Romania, a trimis o scrisoare comisiei, in care afirma ca o problema importanta a legii actuale de functionare a televiziunii si radioului public este conflictul de interese care se creeaza in cazul unor membri ai celor doua Consilii de Administratie. Mungiu spune ca un angajat al TVR care este membru in Consiliu ajunge sa-si aprobe propriile bugete de emisiuni. Solutia evidenta este introducerea unui paragraf prin care sa se stipuleze ca angajatii televiziunii si radioului public nu pot fi membri in Consiliile de Administratie.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.