5 femei 'in pragul unei crize de nervi'

De aceea, fina, dulce amaruia comedie, in regia lui Oliver Parker, distribuita la noi (exclusiv?) in mall-uri, va “beneficia”, probabil, de un public format din tineri liceeni, studenti angajati la McDonald's sau domnisoare care lucreaza, de buna voie sa nu, la multinationale. A, si am uitat manelistii care se pot intersecta cu segmentele de public mai sus mentionate, atrasi de limbajul suburban din titlu. Personal, l-am vazut intr-un moment in care doream sa imi spal creierul cu “ceva usor” si am dat peste... o bijuterie de film. De la inceput, m-a atras trezindu-mi amintirea exilului autoimpus la Londra prin primele imagini cu Alice (Shirley Henderson) facindu-si loc pe trotuarele aglomerate ale metropolei si filozofand: “de ce trebuie sa merg la lucru cand majoritatea oamenilor pleaca acasa” si despre cat de naspa (da, am folosit cuvantul) e slujba ei. Apoi, m-am lasat aruncata in universul acestor cinci femei, extraordinar interpretate de actrita mentionata mai sus alaturi de: Neve Campbell, Anna Maxwell Martin, Oana Pellea si Alexandra Maria Lara, ale caror personaje lucreaza intr-un restaurant londonez de mana a doua, dar ar vrea sa faca orice altceva.

Alice este o tanara scriitoare, care nu accepta sa faca compromisuri si, ca urmare, ramane ajutor de bucatar in localul infestat cu soareci. Abi (Neve Campbell) este o actrita ratata, care considera ca viata ei s-a terminat pentru ca nu a facut nimic din ce si-a planificat pana la cei 30 de ani pe care ii implineste chiar in acea seara. Madonna (Anna Maxwell Martin), managera restaurantului si singura englezoaica nativa dintre cele cinci, lesbiana si nesigura pe ea, incearca, fara succes, sa pastreze haturile restaurantului si ale propriei ei vieti. Oana Pellea este o sud-americana, cum altfel decat focoasa, dar si foarte educata, ajunsa spalatoare de vase in tara adoptiva si, din acest motiv, foarte frustrata. Alexandra Maria Lara e o nemtoaica, studenta la arte plastice, care fotografiaza cu ajutorul aparatului ei pe care il are tot timpul la indemana, toate momentele serii.

Fiecare personaj are povestea lui, mai multe straturi ale personalitatii care ies la iveala pe masura ce inaintam in noaptea inabusitoare. Mai putem nota ca personaj si pe cei doi sobolani ai restaurantului, din ale caror “unghiuri subiective” regizorul ne ofera imagini si care creeaza multe momente ale intrigii si reactii amuzante ale personajelor. Unul din ei o sfarseste tragic dar... poate e bine sa pastrez suspansul. Danny Huston isi interpreteaza propriul rol intr-un moment de (as putea spune) cabaret magic. El este intruchiparea asteptarilor acestor femei, care, in respectiva seara si in general, asteapta sa li se intample ceva care sa le schimbe viata.

De altfel, regizorul marturiseste ca filmul trebuia sa fie denumit initial “Waiting” (“Asteptind”). Zugravind o seara aproape obisnuita din viata unui restaurant londonez, scriitoarea Jennifer Higgie, care a fost ani de zile chelnerita si aflata la debut in scenaristica, reuseste, asa cum si-a propus, “sa construiasca ceva care sa sustina 90 de minute de conversatie”. Platoul a fost inspirat de multe din locurile in care autoarea a lucrat. Faptul ca, dupa ce intram cu Alice in local, nu mai iesim de acolo pe tot parcursul filmului, faptul ca acesta se afla la demisol, tavanul jos pe care il vedem de multe ori in cadru ne face sa simtim si noi sentimentul de claustrofobie al chelneritelor. Oana Pellea spune despre acest film: “Nu stiu sa fac reclama. Dar, daca va face placere sa vedeti un film cu un scenariu inteligent, o comedie care e putin mai mult decat o comedie, daca vreti sa aveti voluptatea unor replici spumoase si sa vedeti actrite excelente si inteligente, atunci duceti-va la film. In schimb, daca doriti o comedie usoara, vulgara, silicoane pe ecrane... nu va duceti... veti fi dezamagiti”.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe