Aflat in topul dirijorilor acestui moment, existase si zvonul ca Valery Gergiev nu ar mai veni la Festival, fiind prea solicitat cu concerte si spectacole pretutindeni.

Cu bucurie l-am reintalnit totusi, luni si marti, la pupitrul orchestrei Filarmonicii din Rotterdam, unul din ansamblurile nord europene care au reprezentat reperul lansarii sale internationale. Aparitia pe podium corespunde, in principiu, statutului international actual al lui Valery Gergiev. Ultima oara, sau chiar si in vizionari de televiziune, imaginea sa avea ceva surprinzator prin oglindirea unui temperament volitiv, exploziv, chiar neconformist. Acum, cu o silueta aristocratica impecabila, cu o gestica extrem de ponderata, dar eficienta, ilustrul dirijor rus aflat in al treilea deceniu de cariera a prezentat melomanilor si noua sa gandire repertoriala. Accesul spre elita se observa in alegerea lucrarilor, dificile in egala masura pentru interpretare si ascultare. „Simfonia a VII-a” de Mahler este cunoscuta ca o creatie cu probleme de percepere, prin scriitura si durata solicitand orchestrei si dirijorului eforturi considerabile.

Gergiev a trecut prin meandrele cautarii unei solutii componistice de catre autor si, pana la acordul tunator al finalului, si-a condus cu reala logica dramaturgica intregul ansamblu. Impresionante efecte de detaliu, lasand o impresie complexa ca edificiu simfonic, s-au conturat in aceasta viziune greu de obtinut. Nu mai putin abstracta, „L'Ascension” de Olivier Messiaen demonstra de asemenea orizontul nou al artistului, spre zone care nu il mai recomanda succesului de moment, ci rezultatului de durata in conceptie si redare. Dirijorul elitist si-a pastrat atitudinea si in al doilea program cu Filarmonica din Rotterdam, cel putin pentru primele doua lucrari. Partial, mai ales pentru partile lente, a intuit ceva din neoclasicismul „Suitei a II-a” de George Enescu. Ales pentru debutul carierei de catre Ana Tifu in Gala laureatilor Concursului international „George Enescu” de anul acesta, si de Leonidas Kavakops pentru demonstrarea maiestriei sale, Concertul de Sibelius are o soarta buna, care rezista in primul secol de existenta ( de altfel si celebrul violonist a inceput cu aceeasi partitura drumul solisticii).

Eleganta si echilibru, sensibilitate romantica cu amprenta personala, cantul sau poate constitui un reper al acestei editii de Festival. Trecem repede peste „Tristan si Isolda” de Wagner prelucrat simfonic de Henk de Vlieger, un olandez ambitios care socoate justificata adnotarea muzicii marelui romantic. Am dori sa uitam aceasta secventa din concertele Filarmonicii din Rotterdam, pentru a pastra ce a fost foarte bun - disciplina si eficienta a manifestarii muzicienilor, instrumente performante, care permit solouri si ansambluri de mare calitate sub conducerea uneia dintre marile personalitati dirijorale internationale, capabila a crea evenimente de anvergura.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.