'Convorbiri cu Dinu Sararu'

In foaierul Casei de cultura Taraneasca „Dinu Sararu” din Slatioara, poetul Nicolae Dragos a prezentat invitatilor cartea gazetarului William Alexandru Cosmescu, „Convorbiri cu Dinu Sararu”, transcris dupa o serie de interviuri la televiziunea Valcea 1. A urmat volumul de poezii „Ulise 3 rastignit printre ahei” scris de regizorul timisorean Constantin Marascu si apoi cartea unui alt regizor, Maximilian Popescu-Vella, Casava, povestiri marinaresti. In fine, Nicolae Dragossi-a prezentat cartea-document „L-am cunoscut pe Arghezi”, partea a doua, care a aparut la editura Fundatiei „Niste Tarani” la 26 de ani dupa aparitia primei parti. Iar volumul intitulat cu modestia inteleptului „Cuvinte despre Cuvant”, scris de Nicolae Dragos a fost pretextul pentru un scurt micro-recital al sotiei acestuia, actrita Marina Cercel.

Dupa o zi intreaga in care a plouat cu galeata, joi cerul s-a luminat si a aruncat o lumina cruda si pura peste dealurile de catifea din jurul Slatioarei. Astfel a inceput cea de-a doua zi de vizionari. A fost mai intai filmul venezueleanului Luis Alenadro Rodriguez despre „Ali Primera: la siembra de un cantor” care a tinut sa ne prezinte un fel de comuniune imperceptibila intre oameni si armonia plina de ritm a pamantului natal prin ochii unui cantaret local care, nu stiu de ce, poate din cauza timbrului vocii mi-a amintit de fabulosul Compay Secundo, cel descoperit de Ry Cooder pe strazile intortocheate ale Havanei. Aceeasi eterna poveste, a omului care sfinteste locul, a fost laitmotivul filmelor din aceasta zi, fie ca a fost vorba despre „Povestea unei existente”, filmul lui Aurel Barnea, „Bacijane”, filmul sarbului Brana Filipovic sau „Mandrulita, pup de trandafir”(Serbia).

Au mai fost si cateva filme surprinzatoare, reportaje si portrete de-a dreptul tulburatoare ale unor locuri si oameni pe care doar atentia si sensibilitatea operatorului reuseste sa ni le prezinte in adevarata si bogata lor lumina. E cazul filmului Cameliei Moise de la Universitatea Media „Dumnezeu i-a uitat o zi”, o rememorare a fatidicei zile de anul trecut in care apele au distrus aproape instantaneu intreaga agoniseala a oamenilor din comuna Rast. Ca poti descoperi oameni talentati in mijlocul unui anonimat intins, asa cum o pepita straluceste chiar si in mijlocul unei mlastini, a demonstrat-o si scurt-metrajul „Mandrulita, pup de trandafir” al lui Traian Todoran de la Televiziunea din Voivodina. Spectatorul are ocazia sa descopere o pictorita naiva din comuna Uzdin, autoare a peste 2.000 de tablouri in ulei si a peste 2.000 de farfurii pictate. Sofia Ionascu si sotul ei, un multipremiat rapsod popular, au strabatut lumea cu arta lor, de la Tokio la Houston (Texas), din Israel pana in Franta, numele ei fiind prezent in toate enciclopediile din lume dedicate artei plastice naive. Tot un om deosebit, chiar daca nu lucreaza in domeniul artei populare, este si medicul din filmul „Provocare la sinceritate” al regizorului Victor Popa de la Compania intrernationala Video Art's. Cristina Aosan a parasit Bucurestiul unde s-a format pentru a se stabili la tara, ca intr-o resedinta a propriei sale pasiuni, mai exact in comuna Semlacu Mare din judetul Bistrita. Aici a reusit sa schimbe numele in renume, tratand suferintele oamenilor cu ajutorul tratamentelor naturiste, al plantelor medicinale care se gasesc din belsug in acel spatiu banatean. Din „Blestemul calugarului”, Dana Gagniuc Buzura de la Cinemar Baia Mare, aflam povestea unui sat maramuresean despre istoria caruia lumea inca nu este pe deplin lamurita: unii cred ca micsorarea numarului de locuitori se datoreaza depopularii care a actionat ca o piatra de moara de-a lungul timpului, in vreme ce majoritatea este convinsa ca disparitia lenta a satului se datoreaza unui calugar, schingiuit si omorat de oameni acum 400 de ani si care inainte de a-si da sufletul i-a blestemat pe agresori sa nu se mai inmulteasca si sa dispara de pe fata pamantului. Oamenii merg inainte, dar, cum spune un localnic „nici nu murim, nici nu ne inmultim. Doar imbatranim”.

Un semnal de alarma vrea sa fie si filmul lui Alexandru Pugna de la As tv Bistrita care aduce in prim plan starea unui locas de cult in „Biserica de lemn din Budurleni”. O bisericuta ridicata in 1705 si a carei unicitate consta in faptul ca in acest locas, de mai bine de 300 de ani, slujbeles-au desfasurat fara intrerupere. In mod normal, biserica de lemn din Budurleni ar trebui sa mai supravietuiasca secolelor, dar pentru asta cineva ar trebui sa o scoata din starea jalnica in care se afla azi. La disparitia picturilor din interior se adauga dislocarea peretilor si distrugerea fundatiei datorate toate alunecarii solului. Oare, exista niste urechi care inca stiu sa auda? Un document valoros este filmul lui Eugen Nila de la Universitatea Hyperion, intitulat „Colectia de arta” care are ca personaj central o personalitate a arhitecturii romanesti, Pompiliu Macovei, aflat la o varsta mai mult decat respectabila. Personal, am o singura rezerva fata de acest film: parca era necesara o prezentare mai demna si nu doar decrepita a unui om care nu este, totusi, pensionarul unui azil de batrani senili. Un film cu un titlu de roman, cel folosit in capul acestui articol, a fost cel al norvegiencei Anne Magnussen. Cuprinsa parca de un amok eliberator, Hilde isi paraseste slujba bine platita si orasul in care s-a nascut pentru a se stabili, impreuna cu fiica sa, intr-o insula din vestul Norvegiei unde incepe sa creasca oi.

Este drumul spre regasirea sufletului agresat de solitudinea zgomotoasa a orasului care ucide cu indiferenta sa chiar si dragostea, cata mai exista. Un film foarte bun si, dupa mine, cel mai interesant al acestei zile. In fine, sa inchei grabita mea prezentare, spunand ca nimic nu putea intrerupe orele de vizionare decat literatura. In foaierul Casei de cultura Taraneasca „Dinu Sararu” din Slatioara, poetul Nicolae Dragos a prezentat invitatilor cartea gazetarului William Alexandru Cosmescu, „Convorbiri cu Dinu Sararu”, transcris dupa o serie de interviuri la televiziunea Valcea 1. A urmat volumul de poezii „Ulise 3 rastignit printre ahei” scris de regizorul timisorean Constantin Marascu si apoi cartea unui alt regizor, Maximilian Popescu-Vella, Casava, povestiri marinaresti. In fine, Nicolae Dragos si-a prezentat cartea-document „L-am cunoscut pe Arghezi”, partea a doua, care a aparut la editura Fundatiei „Niste Tarani” la 26 de ani dupa aparitia primei parti. Iar volumul intitulat cu modestia inteleptului „Cuvinte despre Cuvant”, scris de Nicolae Dragos a fost pretextul pentru un scurt micro-recital al sotiei acestuia, actrita Marina Cercel. Si astfel, din labirintul intunecos al filmelor, luminat doar de ecranul de proiectie, ziua a doua cauta o iesire rezonabila spre o alta dimineata. Dar despre asta, maine...

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe