Viciile scriitorilor romani, pirite de memorialistica

Pe Eliade il epuizau orgiile, Cioran se chinuia sa stea departe de pahar, Mateiu Caragiale numara zilele in care a rezistat fara tutun, femei si alcool, iar pe Ion Barbu l-a prins nevasta cu cocaina in buzunar. Patimile scriitorilor autohtoni ies la iveala, fara menajamente, din paginile de corespondente, jurnale si memorii.

De departe, frecventarea asidua a sexului slab domina topul viciilor autorilor romani. Pe ale lui Ion Barbu le pomeneste chiar Gerda Barbilian, sotia poetului, in volumul „Ion Barbu: amintiri“. Scriitorul ii povestea unui prieten, pe cind se afla la Berlin - „Am avut aici mai multe aventuri galante, in tot felul de lumi“ -, iar, la scurt timp intra in detalii: „Curva trebuia sa stea pina dimineata. Curva imi scuteste toate plictiselile, descuie singura si nu cere un ban“. Insa in ultima noapte petrecuta alaturi de respectiva „doamna“, poetul s-a „fript“: „3.000 de marci mi-a luat din buzunar, iata deficitul acelei seri de umilire crestina a carnii“. Invitat sa conferentieze la Gottingen, Ion Barbu este atentionat de un profesor universitar de acolo, asa cum marturiseste poetul intr-o scrisoare adresata unui prieten din tara: „Promenadele la padure cu fetele din Gottingen sint un lucru primejdios dupa razboi. Mai toate sint bolnave de sifilis“. Intr-o alta epistola, Barbu, cel care se lauda ca avea pe inventar citeva mii de femei, se plinge: „Sint doar un biet baiet si, in afara de curve si citeva burgheze lascive, ce am cunoscut eu?“.

Dupa publicarea „Jurnalului portughez“, Mircea Eliade a fost subiectul unor polemici consistente in publicistica romaneasca, printre altele pentru aceste pagini de memorialistica in care detaliaza intr-o maniera destul de transparenta o viata erotica plina de excese. In 1941, la Lisabona, Eliade noteaza: „Ma intreb daca puterea mea de creatie nu este sleita de atitea abuzuri si mai ales de neurastenia care ma incearca de citeva luni“. „Abuzurile“ sint probabil escapadele sale in cartierele rau famate ale Lisabonei, pe care le inmulteste in Spania. Absenta sotiei sale, Nina, este o buna ocazie pentru „a trai in voie toate dezlantuirile mele, pentru a ma putea intelege, a verifica daca crizele neurastenice din ultimele luni se datoresc sentimentului de inferioritate, prezentei Ninei sau pur si simplu detractarii sistemului meu nervos.“ Tot in 1941, pe 6 iunie, indianistul scrie laconic: „Imensa monotonie a desfrinarii. Nu mai e nimic de facut“, iar pe 1 iulie 1942 se lamenteaza: „Ce-am lucrat in luna iunie? Mai nimic. Lupta mea cu melancolia si orgia“.

Intr-un limbaj mai explicit, in volumul „Note zilnice“, Camil Petrescu isi marturisea pasiunile pentru actrite, fiind in cautarea unei partenere potrivite care sa nu „fie urita, cu care nu m-as insura, oricite parale ar avea“. Ba chiar face si un portret al consoartei ideale: „Ah, o femeie care sa nu fie o ignobila amanta, ci o frumoasa si calma tovarasa!“. Autorul „Jocului ielelor“ scrie tot in jurnalul sau ca multi contemporani ii reproseaza „prietenia pentru evreice, manifestata cu preferinta“. El adauga totusi ca intimplarea se explica prin faptul ca nu avea succes la romance deoarece nu dispunea de posibilitati financiare. El puncteaza ca prefera totusi amantele evreice tinere, de pina in 25 de ani, pentru ca cele care depasesc aceasta virsta „la fizic si la moral devin aproape odioase“.

Daca pentru unii scriitori o escapada la prostituate este unul dintre lucrurile care fac viata sa merite traita, pentru altii, tentatia alcoolului este o adevarata umilinta, desi ii dau curs cel putin la fel de des. Eseistul Emil Cioran se plinge in „Caietele“ sale ca ar fi bintuit de tentatii bahice: „Un vid ce pustieste spatiul si de care doar alcoolul ar putea sa ma apere. Dar alcoolul imi este interzis, toate leacurile imi sint interzise. Si totusi, inca ma incapatinez“. Muzica tiganeasca maghiara, prin „vulgaritatea ei deprimanta“, ii aduce insa aminte de „betiile din Transilvania“ si continua astfel: „Coplesitorul plictis ce ma impingea sa beau cu oricine. In fond, sint un 'sentimental>>, la fel ca toti tipii din Europa Centrala“. Desi marturiseste ca se simte „dezgustat de carne: o nesfirsita suma de caderi prin care se implineste degradarea noastra in fiecare zi“, Cioran noteaza resemnat: „Nu pot sa scriu fara stimulente; cafeaua, iata singurul secret“ sau „Mi-am scris toate cartile indopindu-ma cu stimulente (cafea, tutun). De cind imi sint interzise, 'productia>> mea a cazut la pamint“.

Ion Minulescu ii stirneste lui Eugen Lovinescu unul dintre cele mai caustice fragmente din „Scrieri“. Pentru critic, Minulescu „reprezinta nuanta pur literara a boemei, distincta de boema ardeleana, pornita pe chef cu lautari si cintece de inima albastra, si de boema moldoveana de taifas oriental, cu planuri de reviste viitoare si cu inofensiva birfeala a absentilor - boema 'spirituala>> in dublul sens al cuvintului, agresiva, revolutionara: de un sfert de veac, d-sa e reprezentantul cel mai autentic al avangardismului de cafenea“. Pe linga faptul ca e chefliu si sufera de logoree, Lovinescu il acuza pe Minulescu si de o aplecare catre „infrumusetarea“ adevarului. „In afara de arta, poetul a dus la Paris si o viata de aventuri, imaginare sau reale, pe care, dupa ce le-a povestit tuturor cu o verva grasa, le exploateaza acum, de citiva ani, intr-o literatura de romane...“

De altfel, nu-l poti acuza pe Minulescu de vicii, el fiind ceva mai amoral si mai lichelist, dupa cum scria Lovinescu: „In el se rasfata numai egoismul jouisseur cel mai cinic din literatura noastra, fara nici o distinctie intre permis si nepermis, intre moral si imoral, egoism primar afirmat, sub forme bonome si spirituale, dar nu mai putin categoric in a reclama orice ca un drept al sau...“. Criticul retine si o vorba de-ale lui Minulescu care ii ilustreaza ipoteza: „Ce vrei, sefule, sintem cu totii lichele!“.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe